Fragment din moaștele Sfântului Vasile cel Mare, oferit Bisericii Ortodoxe Române

După citirea Sfintei Evanghelii, în cadrul Sfintei Liturghii, oficiată astăzi, 27 octombrie, cu prilejul hramului Catedralei patriarhale, Înaltpreasfințitul Părinte Mihail, Mitropolitul Austriei, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice, a dăruit Bisericii Ortodoxe Române un fragment din moaștele Sfântului Vasile cel Mare. Moaștele au fost înmânate Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care a mulțumit pentru darul binecuvântat.

Înaltpreasfințitul Mihail a amintit că primul mitropolit al Țării Românești, Sfântul Iachint de Vicina, a primit în urmă cu 650 de ani de la Patriarhul Calist I al Constantinopolului, o cârjă arhierească, dăruind Preafericitului Părinte Patriarh Daniel o cârjă patriarhală din partea actualului Patriarh Ecumenic al Constantinopolului, Sanctitatea Sa Bartolomeu I. Patriarhul României i-a oferit în dar Mitropolitului ortodox al Austriei un engolpion și icoanele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou și Sfântului Iachint de Vicina.

Comentarii Facebook


Știri recente