Fragment din moaștele Sfântului Nectarie, la biserica Spitalului de Copii din Botoșani

La Biserica cu hramurile „Sfântul Apostol Andrei” și „Sfântul Ierarh Nectarie” a Spitalului de Copii din Botoșani va fi adusă din Grecia o părticică din moaștele Sfântului Nectarie, după cum informează „Ziarul Lumina”. Racla cu sfintele moaște va ajunge în această seară la ora 16:30 de la Biserica „Înălțarea Domnului” din Koropi, din Mitropolia de Mesogheas și Lavreotikis – Grecia. Pelerinajul are loc cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. De la ora 17:00 se vor oficia Paraclisul Sfântului Ierarh Nectarie și Vecernia unită cu Litia în cinstea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Mâine-seară se va săvârși Vecernia unită cu Litia în cinstea Sfântului Ierarh Nectarie. „În ziua hramului vom avea bucuria ca PS Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, să slujească Sfânta Liturghie. Duminică, 11 noiembrie, de la ora 11:00, se va oficia Taina Sfântului Maslu, iar spre seară sfintele moaște se vor întoarce în Grecia. Cu prilejul hramului au fost cusute 20 de costume naționale pe motive tradiționale din zona Botoșanilor, care vor fi purtate de membrii Corului „Nectarios” al bisericii noastre”, a spus pr. Marius Ciobanu, misionar de caritate la Spitalul de Copii din Botoșani.

Comentarii Facebook


Știri recente