Fonduri guvernamentale pentru finalizarea unor lacasuri de cult

Aproape 3 milioane de lei noi au fost alocate de Guvern pentru finalizarea lucrarilor de constructie a unor lacasuri de cult din Maramures si Dambovita, informeaza Guvernul Romaniei printr-un comunicat de presa. Cate 400.000 de lei au fost alocate pentru lucrarile de la bisericile ‘Sfantul Apostol Andrei’, ‘Inaltarea Domnului’ si ‘Buna-Vestire’ din Baia Mare, precum si pentru lucrarile de la Biserica ‘Sfantul Iosif Marturisitorul’ din municipiul Sighetu Marmatiei si de la Manastirea Habra. Suma de 500.000 lei a fost alocata pentru consolidarea bisericii, chiliilor si zidurilor de la Manastirea Stelea, iar 300.000 lei vor fi folositi pentru restaurarea picturii si pentru lucrari de extindere a sediului administratiei Centrului eparhial din Targoviste. Tot astazi, Guvernul a alocat suma de 267.000 lei noi pentru finalizarea Asezamantului social-filantropic ‘Sfantul Voievod Stefan cel Mare’ din comuna Oituz, judetul Bacau. Banii vor fi utilizati pentru finantarea lucrarilor de reparatii si amenajare a doua imobile necesare asezamantului. In urma finzalizarii asezamantului, peste 300 de persoane varstnice vor beneficia de servicii constand in completarea necesarului de hrana, imbracaminte, asistenta sociala si psihologica.

Comentarii Facebook


Știri recente