Folosul duhovnicesc al cinstirii sfintelor icoane

Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuiește în această duminică un mare așezământ apostolesc și sobornicesc, anume cultul sfintelor icoane. Acesta s-a așezat prin hotărârea Sfântului și marelui Sinod Ecumenic al șaptelea de la Niceea, din anul 787, la care au luat parte trei sute șaizeci și șapte de Sfinți Părinți și o sută treizeci și șase de arhimandriți și stareți de mănăstiri. Sinodul a fost condus din partea Bisericii Ortodoxe de Răsărit de Sfântul Tarasie, patriarhul Constantinopolului. Din partea Bisericii de Apus a fost Petru, arhiepiscopul Romei, însoțit de Petru, prezbiter și egumen al Mănăstirii „Sfântul Sava” din Roma, trimișii papei Adrian.

Toți acești Sfinți Părinți au hotărât cinstirea Sfintelor Icoane și au dat anatemei pe toți ereticii luptători împotriva icoanelor, de la care mulți sfinți au suferit mari prigoane și moarte timp de aproape două secole, de la Leon Isaurul, primul luptător împotriva sfintelor icoane, și până la Teofil, cel de pe urmă. După moartea lui Teofil, prin râvna împărătesei Teodora și a Sfinților Părinți, s-a stabilit din nou dreapta credință și cinstirea sfintelor icoane.

Sfântul Ioan Damaschin, care a suferit mult pentru sfintele icoane, scrie despre ele: „În orice lucru este bine de cunoscut ce este în el adevărat sau mincinos și care este scopul lui, bun sau rău”. Tot așa, când este vorba despre Sfintele Icoane trebuie de cercetat dacă ele sunt adevărate și pentru care scop sunt făcute. Dacă ele sunt adevărate și slujesc spre slava lui Dumnezeu și a Sfinților Lui, spre a îndemna la fapte bune, spre îndreptarea fără de prihană și spre mântuirea sufletelor, apoi noi trebuie să le primim și să le cinstim, însă nu în alt fel, decât ca pe închipuiri, ca pilde, ca exemple, ca pe niște cărți pentru oameni, ca pe monumente.

Fiindcă nu toți pot să se îndeletnicească cu citirea, Părinții au judecat ca toate faptele lui Hristos vrednice de mărire să le închipuiască pe icoane, care ar sluji la scurte amintiri. De multe ori se întâmplă că noi nu gândim la patimile Mântuitorului, dar, îndată ce vedem icoana răstignirii lui Hristos, ne aducem aminte de mântuitoarele Lui patimi, cădem și ne închinăm, nu materialului, ci Celui ce este închipuit, asemenea cum ne închinăm nu materialului din care este făcută Evanghelia sau Crucea, ci la aceea ce se închipuiește prin ele, adică la puterea Duhului Sfânt ce izvorăște din ele.

Noi nu ne închinăm materialului din care sunt făcute icoanele. Dacă înaintea noastră se află icoana Domnului, noi ne rugăm, zicând: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută-ne și ne mântuiește!”. Iar dacă suntem înaintea icoanei Maicii Domnului: „Fii apărătoarea noastră înaintea Fiului Tău, adevăratul nostru Dumnezeu, spre mântuirea sufletelor noastre!”. Iar dacă este icoana mucenicului, de pildă Ștefan, noi zicem: „Sfinte Mare Mucenic Ștefane, care ți-ai vărsat sângele pentru Hristos și ai îndrăznit către Dumnezeu, ca întâiul mucenic, fii apărătorul nostru!”. Așa ne adresăm și către oricare alt sfânt. Iată încotro trimitem noi rugăciunile noastre prin ajutorul Sfintelor Icoane.

Sfântul Grigorie de Nyssa vorbește despre închipuirea aducerii lui Isaac ca jertfă de către Avraam, icoana spre care, când căuta, vărsa din ochii lui lacrimi de umilință. El mai vorbește și despre icoana Sfântului și Marelui Mucenic Teodor Tiron și despre icoana lui Hristos. Iar Sfântul Ambrozie de Milan, vorbind despre vedeniile care le-a avut înaintea descoperirii moaștelor Sfinților Mucenici Ghervasie și Protasie, mărturisea că i s-a arătat lui Apostolul Pavel, așa cum este închipuit pe icoană (Scrisoarea 35). Sfântul Atanasie cel Mare scrie despre cinstirea sfintelor icoane: „Noi, credincioșii, ne închinăm la icoane nu ca la Dumnezeu, cum fac elinii. Nu! Ci noi arătăm buna închinare și iubire către acea față care este închipuită pe icoane. Pentru aceasta, noi, de multe ori, când chipul de pe dânsa se șterge, o ardem ca pe un lucru fără de folos”.

Mărturii despre sfintele icoane se află încă mai din vechime. Astfel, Sfântul Metodie de Patara, care a trăit prin veacul al III-lea, scrie: „Închipuirea îngerilor lui Dumnezeu, care se face din aur, ale începătoriilor și ale stăpâniilor noi le facem întru cinstirea și slava lui Dumnezeu”. Despre icoane scriu și Clement al Alexandriei și Tertulian, care au trăit în secolele II-III.

Sfânta Tradiție vorbește și despre chipul cel nefăcut de mână dăruit de Mântuitorul lui Avgar, regele Edesei. Despre acest chip nefăcut de mână omenească scrie istoricul bisericesc Eusebiu, care a trăit prin secolele III-IV.

Prin ce se arată cinstirea sfintelor icoane? Cinstirea sfintelor icoane, după cum învață Sfântul și Marele Sinod al VII-lea Ecumenic, se arată prin aceea că noi nu considerăm icoana ca Dumnezeu, ci numai ca reprezentare (fotografie, portret) și, cinstind icoana, nu ne închinăm lemnelor sau vopselelor, ci celui care este închipuit pe icoană, adică lui Dumnezeu, sfinților îngeri, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și sfinților care sunt prieteni ai lui Dumnezeu. Oare noi nu cinstim cu deosebită atenție chipul patriarhului nostru? Și văzând portretul lui, nu ne aflăm ca și cum l-am vedea pe el? Dar dacă vedem în icoană chipul lui Dumnezeu, nu trebuie să-L cinstim?

Dar prin ce se manifestă închinarea la idoli? Închinarea la idoli se manifestă prin aceea că oamenii considerau chipurile cioplite drept dumnezei. Trebuie să înțelegem că deosebirea între cinstirea sfintelor icoane și închinarea la idoli este ca între lumină și întuneric și, după cum omul orb nu deosebește lumina de întuneric și pentru dânsul totul este întuneric, așa și omul neînțelept și rătăcit nu deosebește icoanele de idoli, pentru dânsul orice închipuire este idol, măcar de ar fi acel portret chipul tatălui său.

Însuși cuvântul lui Dumnezeu ne poruncește să deosebim cele sfinte și cele curate de cele nesfinte și necurate (Levitic 10, 9-10).

Dar care este folosul duhovnicesc al cinstirii sfintelor icoane și pentru ce ne trebuie acestea? Sfintele icoane ne trebuie mai întâi în întărirea credinței, a evlaviei și trezirea conștiinței noastre. Al doilea, pentru amintirea faptelor mărețe ale lui Dumnezeu și ale sfinților Lui, ca noi, căutând la chipurile lor, să ne îndemnăm a urma viața lor. Icoanele ne ajută pentru exprimarea dragostei noastre către Dumnezeu. Dacă noi, din dragoste, purtăm la noi portretele rudelor și ale oamenilor care ne sunt aproape, cu cât mai mult suntem datori să purtăm cu evlavie la noi icoanele Mântuitorului, ale Maicii Domnului, ale sfinților lui Dumnezeu.

Apoi, sfintele icoane sunt ca și Biblia pentru oamenii fără știință de carte și pentru copii. Ceea ce în Biblie este tipărit cu litere, aceea pe icoane este zugrăvit cu vopsele. De pildă, despre patimile Mântuitorului nostru Iisus Hristos nu va putea citi în Biblie cel ce nu știe carte, însă, privind la icoanele suferințelor lui Hristos, el va înțelege cu mintea ce este pictat pe icoane și va simți mai multă evlavie în inima sa.

Astăzi este prima duminică din Postul Mare, numită „Duminica Ortodoxiei” sau „a sfintelor icoane”. Tocmai de aceea am vorbit pe larg despre cinstirea sau venerarea sfintelor icoane, întrucât în vremea nostră s-au ridicat în lume multe secte care hulesc icoanele, crucea, biserica, preoții și învățătura apostolică ortodoxă, înșelând pe mulți fii ai Bisericii noastre, spre veșnica lor osândă.

Noi vă sfătuim și vă reamintim învățătura dogmatică a Bisericii. Închinați-vă cu credință și evlavie sfintelor icoane și purtați-le în casă și oriunde călătoriți, ca să vă fie de ajutor în izbăvirea de primejdii, știind că cinstea dată icoanelor se ridică la sfinții pictați pe ele. Faceți rugăciuni și acatiste în fața icoanelor, mergeți în pelerinaj la icoanele făcătoare de minuni din țară și la moaștele sfinților noștri, că veți primi ușurare și mare ajutor în necazurile vieții. De asemenea, cinstiți Sfânta Cruce, pavăza credinței, și o purtați cu credință, că prin ea izgonim pe diavoli și liniștim pe sectanții hulitori de Dumnezeu.

A trecut prima săptămână din Sfântul Post. Vă îndemn, frații mei, să continuați a posti și să vă rugați, să citiți cât mai mult și să faceți după putere milostenie și veți vedea câtă bucurie și pace veți primi în suflet! Dar, mai ales, vă îndemn să vă spovediți de două ori la duhovnici, și în aceste zile și la sfârșitul Postului Mare, iar care aveți dezlegare, să primiți și Sfânta Împărtășanie.

Creștinii evlavioși, mamele, copiii, bătrânii și bolnavii sunt datori să se spovedească și să se împărtășească de două ori în acest mare post. Siliți-vă la Hristos! El vă cheamă, vă așteaptă și vi Se dăruiește în dar tuturor celor ce păzesc poruncile Lui. Nu treceți cu vederea dragostea și harul lui Hristos.

(Părintele Cleopa ILIE – ‘Predici la duminicile de peste an’)

Comentarii Facebook


Știri recente

Postul Naşterii Domnului: Resurse

Vă oferim mai multe resurse digitale pentru a parcurge perioada de postire cu folos duhovnicesc.  Postul Crăciunului, care a început în data de 15 noiembrie, amintește de postul îndelungat al patriarhilor și drepților din Vechiul…