Festivitatea de început de an universitar la Timișoara

Începutul noului an universitar a fost marcat la Universitatea de Vest din Timișoara printr-o festivitate de deschidere la care au participat profesorii și studenții de la cele 11 facultăți din cadrul instituției, precum și autorități locale și județene. În debutul festivității, Preasfințitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi de la Catedrala mitropolitană, a oficiat slujba îndătinată de Te Deum, potrivit mitropolia-banatului.ro.

În finalul slujbei, Ierarhul a transmis tuturor celor prezenți binecuvântarea Înalt Preasfințitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, adresând tuturor profesorilor și studenților un an universitar reușit și realizări pe măsura așteptărilor și ale eforturilor depuse. În continuarea evenimentului, au urmat luări de cuvânt din partea prof. univ. dr. Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest și a pr. prof. univ. dr. Ioan Talpoș, președintele Senatului universității, iar apoi, studenții Facultății de Muzică au susținut un spectacol muzical intitulat ” Tinerețe muzicală”.

Facultatea de Litere, Istorie și Teologie din Timișoara și-a întâmpinat studenții

Ceremonia de deschidere a noului an universitar a continuat la Centrul eparhial din Timișoara, unde studenții de la catedra de Teologie Ortodoxă, din cadrul Facultății de Litere, Istorie și Teologie, s-au întâlnit cu profesorii și coordonatorii secției. Întâlnirea a avut loc în prezența Preasfințitului Paisie Lugojanul și a Lect. Univ. Dr. Dana Percec, decanul facultății. Cu acest prilej, studenții din anul I au fost familiarizați cu profesorii și îndrumătorii de an, precum și cu locațiile unde se vor desfășura cursurile, respectiv sediul Universității de Vest din Timișoara, din Bulevardul Vasile Pârvan nr. 4 și complexul din Calea Bogdăneștilor, nr. 32 A. În cuvântul adresat tinerilor teologi, Pr. conf. dr. Nicolae Morar, șeful Catedrei de teologie, a subliniat importanța îmbinării armonioase a studiului teologic cu participarea la sfintele slujbe, de la capela facultății. ” Dorirea noastră este ca cei ce vin spre teologie să găsească aici un răspuns la așteptările lor. Întâi de toate, noi vorbim despre aspectul vocațional și pornind de la acest aspect, consider că școala trebuie să ofere studenților elemente care să zidească dispoziția lor vocațională. Așteptăm ca tinerii să se integreze în programul nostru, să participe cu evlavie și cu bucurie la programul religios, să frecventeze orele de curs și de seminar și nădăjduim ca biblioteca să fie un loc iubit de studenții teologi. Totodată, dorim ca studenții noștri să se implice activ în comunitatea academică din cadrul Universității de Vest, să mobilizeze conștiința studențească în direcția valorilor pe care Creștinismul le propune, iar atitudinea și comportamentul lor extra universitar să reflecte coordonatele specifice învățământului teologic”, a declarat pr. conf. dr. Nicolae Morar.

Catedra de teologie ortodoxă din cadrul Universității de Vest din Timișoara a luat ființă în temeiul Convenției nr. 2669 din 25 martie 1993, încheiată între Arhiepiscopia Timișoarei și rectoratul Universității de Vest. Programele de studii teologice au demarat în anul universitar 1993-1994 cu specializările Teologie Pastorală și Teologie-Litere.

Comentarii Facebook


Știri recente