Peste 3 milioane de elevi din învățământul primar, gimnazial și liceal, precum și copiii de grădiniță s-au întors astăzi, 13 septembrie, la școală. În grădinițe, școli și licee, copii mai mici sau mai mari, însoțiți de părinți sau bunici au participat la festivitățile organizate în instituțiile de învățământ cu prilejul deschiderii noului an școlar 2010-2011. Cei mai emoționați au fost copiii care au pășit întâia oară în sălile de curs.
La Școala cu clasele I-VIII „Șerban Vodă” din Capitală începutul noului an școlar a fost marcat printr-o slujbă de Te Deum, oficiată în curtea instituției.
„Școala este o instituție de bază pentru formarea copilului și preotul trebuie să-și desfășoare activitatea și în școală. Chemarea numelui lui Dumnezeu la începutul anului este de strictă necesitate, deoarece fără Dumnezeu nu putem face nimic. Apoi, copiii care sunt acolo sunt copiii parohiei noastre. Părintele este obișnuit să fie ca într-o familie. Părintele este obișnuit să fie ca într-o familie. Se creează o legătură extraordinară între școală și Biserică”, a declarat pentru TRINITAS TV, părintele protopop Dinu Pompiliu de la Protoieria III Capitală.
În prima zi de școală, copiii și-au împărtășit experiențe din vacanță și au ascultat cuvintele de bun venit ale cadrelor didactice.
Anul școlar 2010 – 2011, care a început astăzi, va avea 36 de săptămâni de cursuri, însumând 177 de zile lucrătoare, cu patru mai multe decât în anii școlari precedenți. Elevii vor încheia cursurile în 17 iunie 2011.