Festivitate de absolvire la Alba Iulia

La Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia a avut loc astăzi, 31 mai 2012, festivitatea de absolvire a unei noi promoții. În Capela instituției de învățământ universitar, absolvenții și cadrele didactice au participat, cu acest prilej, la slujba de Te Deum, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu, chiriarhul locului.

„Petru a fi rodnici în lucrarea misionară și socială a Bisericii este nevoie ca absolvenții facultății noastre de teologie să aibă aceste virtuți: iubire totală, încredere desăvârșită, jertfelnicie fără ezitări și râvnă exemplară. Astfel, putem contribui efectiv la contribuirea corpului eclesial, la edificarea Bisericii lui Hristos”, a precizat pentru TRINITAS TV Înaltpreasfinția Sa.

Momentul festiv a continuat în Aula „Dumitru Stăniloae”, unde a fost predată cheia facultății promoției următoare și s-a strigat catalogul.

În acest an, la cele trei specializări ale Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia: teologie pastorală, teologie socială și didactică, au absolvit 85 de studenți. Tot acum își încheie studiile și cei 60 de masteranzi de la specializările Teologie comparată și Consiliere pastorală.

Comentarii Facebook


Știri recente