Festivalul românilor de pretutindeni – ediția a III-a

Parohia ortodoxă Covăsînț, Protopopiatul Lipova, din cadrul Arhiepiscopiei Aradului, organizează în perioada 6-8 iulie 2012 la Tabăra ortodoxă de păstrare și conservare a tradițiilor românești, a treia ediție a Festivalului românilor de pretutindeni, informează „Ziarul Lumina”. Evenimentul este organizat în colaborare cu Patriarhia Română, Arhiepiscopia Aradului, Departamentul Românilor de Pretutindeni, Consiliul Județean Arad, Centrul Cultural Județean Arad și Primăria comunei Covăsînț.

Românii din diaspora, despărțiți de granițe teritoriale de cei de un neam și un sânge cu ei, sunt adeseori în pericol de a-și pierde identitatea: Prin acest festival, manifestare amplă, concepută ca o piedică împotriva uitării tradițiilor, obiceiurilor și datinilor poporului român, cât și prin alte manifestări organizate de părintele paroh Mihai Octavian Blaj de la Parohia Covăsînț, se încearcă întărirea unității românilor de pretutindeni și a legăturii lor cu vatra unde s-au născut și s-au format ca neam. La acest eveniment vor participa grupuri de români din diaspora însoțiți de preoți și ierarhi din: Timoc – Serbia, Vidin – Bulgaria, Gyula – Ungaria, Cernăuți – Ucraina, Chișinău – Republica Moldova, și românii din Praga însoțiți de Preafericitul Krystof – Arhiepiscop de Praga și Mitropolitul ținuturilor Cehiei și Slovaciei, și de preotul bisericii de limbă română din Praga. Programul festivităților a început pe 6 iulie cu primirea grupurilor, iar astăzi se va continua cu vizitarea obiectivelor istorice și culturale din împrejurimi, iar seara, cu o întâlnire a liderilor românilor din diaspora și din țară.

Duminică, 8 iulie, în dimineața zilei, la biserica parohială, Înalt Preasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei va sluji Sfânta Liturghie împreună cu ierarhii și preoții participanți. După conferința de presă, în sala muzeului Parohiei ortodoxe Covăsînț, la ora 16:30 va începe parada portului popular de la biserică spre tabără. În după-amiaza zilei, în cadrul unui program folcloric cu participarea extraordinară a interpreților Marius Ciprian Pop, Veta Biriș și Rapsozii Zarandului, participanții vor prezenta, pe scena Taberei ortodoxe de păstrare și conservare a tradițiilor românești, tradiții și obiceiuri pe care le-au moștenit din strămoși, urmând ca pe viitor, în tabără, copiii din aceste zone să învețe obiceiurile propriului lor popor.

Comentarii Facebook


Știri recente

Mănăstirea Mușinoaele are un nou stareţ

Ieromonahul Sofronie Nechita este noul stareţ al Mănăstirii Mușinoaele din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei. Părintele a fost prezentat obştii duminică de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, care şi-a exprimat convingerea că noul stareţ va continua cu aceeași…