Festivalul județean de colinde „Florile dalbe” la Reșița

Vineri, 14 decembrie 2012, la ceasurile serii, Biserica cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul reșițean Govândari a răsunat de glasurile copiiilor prezenți la Festivalului Județean de colinde „Florile dalbe”, ediția a IV-a.

Alături de parohia reșițeană, parteneri în organizarea acestui festival sunt Școala Gimnazială Nr. 7 din Reșița reprezentată de Cristiana Schmaler, directorul unității de învățământ, Ileana Pomoja, director adjunct și Cristina Ardeleanu, consilierul educativ, potrivit episcopiacaransebesului.ro.

La festival au fost prezenți peste două sute de elevi, ca reprezentanți a treisprezece grupuri corale de la școli din Reșița, Berzovia, Ticvaniu Mare și Fizeș, care au încântat pe cei prezenți în biserică. Fiecare grup participant a primit o diplomă și mici cadouri, iar din partea Preasfințitului Lucian, Episcopul Caransebeșului, pr. Petru Berbentia a oferit fiecărui colindător o iconiță.

Ca amintire a prezenței la acest festival, pr. Petru Berbentia a dăruit fiecărui cadru didactic angrenat la buna desfășurare a manifestării religios-culturale, o mapă personalizată, precum și vederi, semne de carte, pliante și o felicitare de Crăciun din partea parohiei. De asemenea, a fost oferit un CD cu colinde interpretate de Zorica Savu și formația corală „Strana Strămoșească”. Toți cei prezenți au apreciat pozitiv această întâlnire de suflet și bucurie și și-au exprimat nădejdea că acest festival se va desfășura și în anii ce urmează.

Comentarii Facebook


Știri recente