Festivalul Internațional de Muzică Corală Dumitru Georgescu Kiriac

Festivalul Internațional de Muzică Corală „Dumitru Georgescu Kiriac” a ajuns la final. Astăzi, 26 iunie 2011, în ultima zi, cinci grupuri corale din țară și străinătate au încântat sutele de credincioși veniți la Sfânta Liturghie, la Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeș, informează Radio TRINITAS.

La concert a luat parte și Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, Înaltpreasfințitul Calinic, care a lăudat munca depusă de artiști.

„Muzica aceasta corală rămâne capodopera și pentru aceasta rămâne capodoperă pentru că se depune un efort extraordinar. Știu dirijorii foarte bine ce înseamnă aceasta și știu și membrii corului acest lucru pentru că până pui la punct o piesă trebuie multă osteneală. Dar această osteneală pe cât este de prețioasă și îndelungă, să spunem, perseverentă cu atât este mai comunicativă, adică forța aceasta a muzicii se comunică de dirijor și de membrii corului cu aceeași forță, dacă nu ceva mai mult, decât s-au ostenit ei”.

În ultima zi a Festivalului Internațional de Muzică Corală „Dumitru Georgescu Kiriac” au avut loc concerte și în 4 biserici din municipiul Pitești.

Comentarii Facebook


Știri recente