Festivalul internațional al corurilor pentru copii și tineri „Timotei Popovici”, ediția a XXVII-a, la Caransebeș

Vineri, 1 mai 2009, în Sala de festivități a Episcopiei Caransebeșului, s-a desfășurat a 27-a ediție a Festivalului internațional al corurilor pentru copii și tineri „Timotei Popovici”.

Cuprins în cadrul unei manifestări mai ample, desfășurată sub genericul „Zilele credinței și culturii în Caraș-Severin”, festivalul s-a bucurat de binecuvântarea, sprijinul și participarea Preasfințitului Părinte Episcop Lucian al Caransebeșului. În organizarea acestuia s-au mai implicat și Primăria municipiului Caransebeș, precum și Casa de cultură „George Suru” din localitate.

Festivalul „Timotei Popovici” este primul festival coral pentru copii și tineret din România și a debutat în comuna Marga, jud. Caraș-Severin în anul 1982. Din 1995 a fost transferat la Caransebeș, unde Episcopia și Casa ce Cultură s-au ocupat îndeaproape de organizarea lui. Motivele pentru care Episcopia a susținut an de an desfășurarea festivalului au fost: promovarea muzicii religioase – care este obligatorie în interpretarea corurilor – și cinstirea ce trebuie adusă preotului compozitor Timotei Popovici, originar din localitatea Tincova, jud. Caraș-Severin, cel mai prolific compozitor de muzică corală pentru copii. Inițiatorul și susținătorul festivalului de-a lungul anilor a fost domnul profesor universitar Dumitru Jompan, membru al uniunii muzicologilor din România și profesor la Facultatea de Teologie din Caransebeș.

Juriul festivalului a avut următoarea componență: Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului – președinte de onoare; Dl. Ion Marcel Vela, primarul municipiului Caransebeș – președinte de onoare; Dl. prof. univ. dr. Walter Kind, decanul Facultății de Muzică din Timișoara – președinte; Maestrul Diodor Nicoară, dirijorul Filarmonicii „Banatul” din Timișoara – vicepreședinte; Dl. prof. univ. dr. Dumitru Jompan – vicepreședinte; membrii: Dl. prof. Nicolae Borcean, Dna. prof. Maria Ponețchi, Dl. col. Marius Frățilă și Dl. prof. Ioan Cojocaru.

Au venit la festival formații corale din țară și din județul Caraș-Severin, unele cu tradiție de participare, iar altele venite pentru prima dată:

– Grupul vocal „DING-DONG” al Școlii cu clasele I-VIII Nr. 2 din Reșița – dirijor înv. Florica Boulescu;

– Corul „STELUȚE” din cadrul aceleiași Școli cu clasele I-VIII Nr. 2 din Reșița – dirijor Mariana Brebenariu

– Corul „MENESTRELUL” al Palatului Copiilor din Reșița – dirijor prof. Adriana Ponoran

– Corul de copii „CARMINA TENERA” al Palatului Copiilor din București – dirijor prof. Constantin Popescu

– Grupul vocal „THEOFOROS” al Arhiepiscopiei Timișoarei – dirijor diac. Radu Bogdan

– CORUL EPISCOPIEI CARANSEBEȘULUI – dirijor prof. Alin Buliga

– Grupul „KATHARSIS” al Episcopiei Caransebeșului – dirijor prof. Alin Buliga

La festival și-a anunțat participarea și o formație corală din Republica Moldova, care din motive obiective nu a mai putut fi prezentă.

Sursa: Biroul de presă al Episcopiei Caransebeșului

Comentarii Facebook


Știri recente