Festival internațional la Săpânța în județul Maramureș

La Săpânța începe mâine, 13 august, Festivalul internațional „Drumul lung spre Cimitirul Vesel”. Timp de trei zile, 160 de artiști români, irlandezi, scoțieni și ucrainieni vor cânta și vor dansa muzica și dansurile maramureșene alături de câteva mii de participanți care au venit în zonă. Invitații de seamă ai festivalului sunt Grigore Leșe, Gheorghe Turda, Dumitru Fărcaș, alături de compozitorul irlandez, Shaun Davey, artistul care a compus o suită muzicală pe textele epitafurilor de pe mormintele din Cimitirul Vesel.

Mai multe detalii cu privire la acest festival a oferit pentru Radio TRINITAS, părintele Grigore Luța, parohul Bisericii din Săpânța: „La acest festival de la Săpânța vor veni foarte mulți oaspeți, printre care Corul studenților de la Sibiu, Orchestra de cameră din Dublin, Orchestra simfonică de la Sibiu, precum și Gheorghe Turda, Dumitru Fărcaș, Grigore Leșe. Sâmbătă seara va începe festivalul, când vor urca pe scena amplasată în incinta Cimitirului Vesel, Corul studenților de la Sibiu, iar credincioșii vor cânta Prohodul Maicii Domnului. A doua zi un sobor de preoți va oficia Sfânta Liturghie pe aceeași scenă, iar Corul studenților de la Sibiu va oferi răspunsurile în timpul Sfintei Liturghii”.

Comentarii Facebook


Știri recente