Festival internațional de toacă la Victoria

Văile Munților Făgăraș au răsunat marți, 10 iulie 2012, de ecoul blând al batailor de toaca si de clopot, care au marcat inceputul Festivalului international „Cantecul care zideste”.

Peste o suta de copii din intreaga tara dar si din strainatate, imbracati in costume populare specifice zonelor de provenienta, s-au intrecut in batai de toaca si de clopot, la cea de-a opta editie a festivalului gazduit de biserica Sfintii Împarati Constantin si Elena din orasul Victoria.

Festivalul de toaca si clopot este gazduit de orasul Victoria de optsprezece ani, iar de opt ani concursul beneficiaza de participare internationala. Din anul 2007 competitia a devenit marca inregistrata la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci.

În cuvântul de binecuvântare, PS Episcop Andrei Făgărășanul s-a arătat bucuros de faptul că astfel de întâlniri din tinda Bisericii adună atât de mulți copii. Ierarhul a subliniat importanța unor mani-festări de acest fel, prin care tinerii sunt pregătiți să devină buni creștini ai Bisericii strămoșești. „Toaca, din cele mai vechi timpuri, ne îndeamnă pe toți la rugăciune, la mersul la biserică. Slujbele noastre încep cu glasul toacei, iar Dumnezeu ne așteaptă în casa Lui”, a spus PS Episcop Andrei Făgărășanul, potrivit mitropolia-ardealului.ro.

La festivalul de toaca si clopote au participat copii si preoti din 30 de județe ale țării, alaturi de copii din bisericile ortodoxe din Ucraina, Serbia și Bulgaria.

Toti copiii care au participat la concurs au primit diplome de participare, iar premiantii au fost rasplatiti cu cadouri consistente. Mai mult decat atat, micii participanti vor participa la excursii la mănăstirile din Tara Fagarasului.

Comentarii Facebook


Știri recente