La Biserica „Sfântul Pantelimon” de la Foișorul de Foc din Capitală se desfășoară astăzi, 26 iulie, Festivalul de teatru religios „Ateneu Creștin”. Cu acest prilej va avea loc premiera piesei „Fântâna Ortodoxiei”, informează Radio TRINITAS.
Aceasta este interpretată de copiii participanți la orele de cateheză „Hristos împărtășit copiilor!”, desfășurate în parohie. Manifestarea se desfășoară cu prilejul hramului bisericii Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon.
„Căutăm noi forme de a ne extinde această misiune și este un început de festival. Acum suntem doar două trupe de teatru, dar lansam cu această ocazie conceptul de festival de teatru religios cu ocazia hramului nostru”, a spus părintele Bogdan-Aurel Teleanu, preot slujitor la Biserica „Sfântul Pantelimon” de la Foișorul de Foc din București.
Cu prilejul hramului, în această după-amiază are loc și o procesiune cu fragmente din moaștele Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon care se păstrează în Biserica parohiei.