Festival de poezie religioasă organizat de Fundația Cuvântul care zidește

Până la 3 octombrie 2012, elevii și liceenii din județul Mehedinți se pot înscrie pentru Festivalul-concurs de poezie religioasă, ediția a VI-a, organizat de Fundația ‘Cuvântul care zidește’, ONG patronat de Arhiepiscopia Craiovei, informează Ziarul Lumina, Ediția de Oltenia.

Pentru înscriere, doritorii sunt rugați să compună câte trei poezii cu tema ‘Natura – darul lui Dumnezeu pentru om’ și să le aducă fie personal la sediul fundației, aflat în incinta Arhiepiscopiei Craiovei, de pe strada Mitropolit Firmilian nr. 3, sau să le trimită prin poștă, la aceeași adresă.

‘Concursul se va desfășura pe trei secțiuni: primar, gimnazial și liceal. Pentru elevii din ciclul primar, poezia trebuie să aibă minimum o strofă, pentru cei din secțiunea gimnazial, cel puțin două strofe, iar pentru cel liceal, minimum trei strofe. Elevii care se înscriu trebuie să știe că poeziile și datele personale trebuie să fie introduse în plicuri separate, pe care să fie scris același motto’, a declarat Cristina Stamatoiu, director executiv al Fundației ‘Cuvântul care zidește’.

Poeziile vor fi selectate de către un juriu de specialitate în perioada 3-9 octombrie, iar la data de 12 octombrie se va desfășura festivalul-concurs.

Comentarii Facebook


Știri recente