Festival de poezie în Protopopiatul Piatra Neamț

Asociația ‘Recunoștință, Adevăr, Dăruire și Alinare’ (RADA) organizează, începând de astăzi până pe 27 septembrie 2012, Zilele poeziei de la Vaduri, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.

Festivalul se va derula la Biblioteca Județeană ‘G. T. Kirileanu’ din Piatra Neamț și la Casa Rada din parohia Vaduri II, Protopopiatul Piatra Neamț, în cadrul proiectului ‘Tinerimea satului românesc: tradiție, cultură, poezie’, finanțat de Comisia Europeană prin Programul ‘Tineret în acțiune’ Acțiunea 1.1 inițiative ale tinerilor.

‘Acest festival are ca scop stimularea gustului pentru literatură și cultură în rândul tinerilor, reprezentând o întâlnire între cititori și scriitorii consacrați. Am invitat în primul rând poeții membrii ai Uniunii Scriitorilor care sunt preoți pentru ca această primă ediție să aibă o aură sacră’, a spus pr. Dorin Ploscaru, de la parohia Vaduri, membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Programul festivalului va începe în această dimineață cu săvârșirea Sfintei Liturghii în Biserica ‘Sfânta Treime’ din Vaduri și va continua la Biblioteca Județeană din Piatra Neamț (ora 10:00) cu o alocuțiune susținută de dr. Andreea Hefco. Vor urma lansări de carte ale poeților preoți invitați și recitaluri ale elevilor de la liceele pietrene.

Tot astăzi, de la ora 17:00, se va desfășura Colocviul ‘Poezia – putere a cuvântului, de la liturgic la poezia străzii’. Mâine va fi organizat un recital extraordinar în lectura autorilor prezenți, dar și masa rotundă ‘Poetul este sângele subteran al unei nații’. Joi, 27 septembrie, se va organiza un pelerinaj la mănăstirile din județul Neamț pentru invitații din toată țara prezenți la festival.

Comentarii Facebook


Știri recente