Festival de coruri bisericești la Ghiroda

La biserica ortodoxă din localitatea Ghiroda a avut loc Sâmbătă, 21 aprilie, Festivalul ‘Cântecele Sfintelor Paști’, ajuns la cea de-a XI-a ediție. După cum ne informează Ziarul Lumina, întâlnirea a debutat cu Sfânta Liturghie, săvârșită de pr. Ioan Mermeze, parohul bisericii, înconjurat de un ales sobor de preoți. Au participat corul din Toraku Mare (Serbia), dirijat de George Jurca, delegația fiind condusă de prot. Petru Drăghicescu și pr. Cristian Popi, corul Bisericii Curtici din Arad, dirijat de Gheorghe Volosciuc, corul bisericii din Giroc, dirijat de Codruța Tomescu, corul Protopopiatului și Liceului I. Drăgălina din Oravița, dirijat de pr. Petru Boru, corul bisericii din Giarmata Vii, alături de pr. Vasile Suciu, și corul bisericii din Ghiroda, dirijat de Alexandru Cena. Din partea Arhiepiscopiei Timișoarei a fost delegat prot. Mircea Szilagyi, de la Timișoara II, care a transmis binecuvântarea IPS Nicolae și salutul PS Paisie Lugojanul. Partea a doua a întâlnirii s-a constituit din spectacolul de dansuri și cântece.

Comentarii Facebook


Știri recente