Fericiții Ieronim și Augustin, sfinți care au iubit viața simplă

Biserica Ortodoxă i-a prăznuit ieri pe Sfinții Augustin și Ieronim care sunt cunoscuți mai bine cu apelativele de ‘fericiți’. Acești mari oameni ai Bisericii Universale au influențat, prin opera și lucrarea lor, teologia europeană apuseană. Pentru râvna arătată studiului Bibliei și teologiei, pentru viața lor simplă, austeră, sunt considerați mari teologi și începători ai scolasticii academice.

Fericitul Ieronim este considerat primul mare cărturar de limba latină într-o vreme când greaca domina cultural și bisericește aproape tot Imperiul Roman. Ieronim s-a născut în anul 340 în localitatea Stridonius din nordul Italiei. A fost botezat la vârsta de 20 de ani, iar tatăl său i-a oferit o educație aleasă. Studiază și la Roma, unde învață greaca, apoi în Galia, la Trier. În anul 373 întreprinde o adevărată expediție de cunoaștere în Răsăritul creștin prin Tracia, Asia Mică și Locurile Sfinte. În Antiohia suferă de o boală și făgăduiește că, dacă se va vindeca, va deveni monah. Acest lucru se întâmplă, iar Ieronim își împlinește făgăduința. Din Antiohia a plecat în pustiul sirian, unde a trăit foarte auster, cu hrană puțină în arșița deșertului. Acolo a învățat singur limba ebraică. În anul 378 a primit darul preoției și de atunci a avut o relație specială cu Sfântul Grigorie Teologul, care era arhiepiscop al Constantinopolului. Cunoaște gândirea teologică a marelui capadocian, operele Sfântului Grigorie de Nyssa, dar și lucrările exegetice ale lui Origen, care îl va influența într-un mod decisiv. De la Origen, Fericitul Ieronim a căpătat un anumit pesimism și o concepție proprie în ceea ce privește păcatul și mântuirea, pe care le prezenta într-o terminologie juridică. La insistențele papei Damasus se întoarce la Roma și se dedică studierii și traducerii Bibliei. Pe baza Septuagintei și a Bibliei în limba greacă, el oferă o traducere denumită Vulgata a Vechiului și Noului Testament în limba latină. Fire austeră, Ieronim predica tuturor despre valorile evanghelice care trebuie urmate: o viață simplă, rugăciune, ferirea de păcate, altruismul, dedicarea vieții Bisericii și lui Dumnezeu. Ieronim era un aspru dușman al vieții luxoase, al nedreptății și al păcatelor. După moartea papei Damasus, se retrage în Răsărit, unde își petrece ultimii 34 de ani în studierea Bibliei și redactarea operei sale, dar și în rugăciune și viață ascetică. În anul 420, în apropierea Betleemului, Fericitul Ieronim a trecut la cele veșnice.

Fericitul Augustin, de la decadență la sfințenie

Augustin s-a născut în anul 354, în orașul african Thagaste, astăzi Souk Ahras, în Algeria. Tatăl său, Patricius, era păgân, iar mama sa, Monica, a fost o creștină care a dobândit cununa sfințeniei. Trăind într-o familie săracă, Augustin a ales cultura pentru a-și depăși condiția. A avut o pasiune pentru meseria de dascăl, predând retorică la Tagaste, Cartagina și Roma. În anul 384, într-o călătorie la Milano, Augustin a auzit o predică a episcopului Ambrozie. Cucerit de erudiția sfântului ierarh milanez, se apropie tot mai mult de creștinism, renunțând, treptat, la viața decadentă pe care o trăise. Evenimentul convertirii sale ocupă un loc aparte în galeria revelațiilor creștinismului. După cum mărturisește în ‘Confesiuni’, pe când se afla în grădina domeniului Cassiacus, aflat sub un smochin, aude vocea unui copil care-i spune: ‘Ia și citește! Ia și citește!’. Deschizând Scriptura la întâmplare, privirea i se fixează pe versetul Apostolului Pavel: ‘Nu în ospețe și în beții, nu în desfrânări și în fapte de rușine, nu în ceartă și în pizmă, ci îmbrăcați-vă în Domnul Iisus Hristos și grija de trup să nu o faceți spre pofte’ (Romani 13, 13-14). Evenimentul l-a determinat să se înscrie pe listele catehumenilor, pentru a primi Botezul prin mijlocirea episcopului Ambrozie, în noaptea de Înviere a anului 387. Devine monah, la Tagaste, începând cu 389, întemeind o comunitate dedicată studiului scripturistic. În 391 este hirotonit preot la Hippo Regius (astăzi Annaba, Algeria), iar în 395 este chemat în demnitatea arhierească. Era episcop la Hippo atunci când s-a petrecut unul dintre cele mai importante evenimente ale Antichității târzii: asedierea Romei de către vizigoții conduși de Alaric. Augustin scrie una dintre cărțile de căpătâi, ‘De civitate Dei’, care le oferă romanilor răspunsuri la întrebările care îi frământau. Romanii pierduseră o cetate trecătoare, Augustin le oferă adevărata cetate eternă: ‘Cetatea lui Dumnezeu’, la care trebuia să ajungă. A fost un episcop respectat în lumea ortodoxă, primind invitație la Sinodul al III-lea Ecumenic de la Efes (431). Nu a mai ajuns, deoarece la 28 august 430 s-a mutat la cele veșnice, în orașul de reședință a episcopiei sale Hippo Regius. (Articol publicat în „Ziarul Lumina” din data de 16 iunie 2012)

Comentarii Facebook


Știri recente