„Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut!”

Acestea sunt cuvintele Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos îndreptate către Toma și ceilalți Apostoli în Duminica de după Slăvita Sa Înviere și se adresează tuturor creștinilor care în cei două mii de ani de istorie a credinței în Iisus Hristos ca Mântuitor al lumii au crezut și L-au mărturisit ca Domn și Dumnezeu. Suntem tentați, după lectura textului Evangheliei de la Ioan din capitolul XX, versetele 19 la 31, să-l acuzăm doar pe Toma de necredință și de lipsă de încredere în realitatea faptic împlinită a cuvintelor rostite de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, legate de Patima și Învierea Sa către Apostolii Săi. Necredința o găsim și la Petru, și la ceilalți Apostoli, care s-au tulburat atunci când Maria Magdalena le-a vestit Învierea Domnului. În acest sens, Sfântul Apostol și Evanghelist Luca ne spune în capitolul XXIV, versetele 36 și 37, că ‘pe când vorbeau ei acestea El a stat în mijlocul lor și le-a zis: Pace vouă! Iar ei, înspăimântându-se și înfricoșându-se credeau că văd duh’. Domnul nostru Iisus Hristos, la fel ca și în cazul lui Toma, peste o săptămână îi mustră și îi invită să vadă mâinile și picioarele Lui și să-L pipăie pentru a constata că nu e duh, ci Dumnezeu Omul Iisus Hristos Cel Înviat. Mai mult decât atât, spre a-i convinge pe deplin și a șterge orice urmă de îndoială din mintea lor, le cere ceva de mâncare și mănâncă înaintea lor. Care ar fi deosebirea între cei zece Apostoli și Toma? Decât că cel din urmă își exprimă vocal, nu doar mental, îndoiala. În acest context, cred că este relevantă opinia monahului Nicolae Steinhardt de la Mănăstirea Rohia, care spune: ‘Nu încape, așadar, dubiu că n-au crezut: toți, nu doar Toma. N-au crezut pentru că nici nu era de crezut! Într-atâta trebuie să le fi apărut răstignirea, moartea și înfrângerea lui Iisus drept definitive și ireversibile’. De aceea, arătările Domnului de după Înviere sunt mărturii ale realității Învierii Domnului mai presus de înțelegerea noastră rațională, dar în deplin acord cu perceperea spirituală asupra sensului existenței noastre cu Hristos și în Hristos Cel înviat, chezășie a învierii noastre. Consemnarea din Evanghelia după Ioan a cazului necredinței și încredințării lui Toma prin arătarea Domnului după Învierea Sa este o taină a credinței pe care nu o deslușim decât în fericirea adresată nouă de către Hristos celor care nu am văzut și am crezut. Integrarea noastră în această fericire rostită de Domnul nostru Iisus Hristos se face prin credința noastră înmănuncheată atât cognitiv, cât și spiritual în realitatea de nezdruncinat a Învierii Domnului. Pentru creștin, ca om al credinței nestrămutate, Învierea Domnului nu este doar un moment de sărbătoare, ci în primul rând este o afirmare a credinței, după expresia Sfântului Apostol Pavel din Întâia Epistolă către Corinteni capitolul XV, versetele 20 la 22, că ‘Hristos a înviat din morți, fiind începătura (a Învierii) celor adormiți. Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot așa printr-un om, și învierea morților. Căci precum în Adam toți mor, așa și în Hristos toți vor învia’. Astfel, mărturisind credința în Învierea lui Hristos, mărturisim credința în învierea noastră. Fericiți cei ce cred fără să fi văzut se referă la credința în adevărul absolut al Învierii care coboară în sufletul omului. Acesta o primește prin credință, fără a fi nevoie să se încredințeze ca și Toma prin atingerea stigmatelor Domnului. O legendă străveche consemnată în Viața lui Iisus de Giovanni Papini ne spune că mâna lui Toma care a atins coasta Domnului a rămas roșie de sânge până la moarte. Iată cum încredințarea materială a lui Toma este marcată pentru a arăta relativitatea raționalismului uman din orice timp, iar credința o fericește Hristos ca o certitudine a moștenirii Împărăției cerurilor prin Învierea Sa. (Articol apărut sub semnătura Pr. Dr. Ciprian Apetrei și publicat în săptămânalul ‘Lumina de Duminică’ din data de 22 aprilie 2012)

Comentarii Facebook


Știri recente