Felonul Sf. Ioan Gura de Aur, expus spre inchinare in Catedrala episcopala din Roman

In Catedrala episcopala din Roman este depus spre inchinare felonul Sf. Ioan Gura de Aur, ale caror sfinte moaste vor fi aduse in procesiune din Grecia la Iasi, joi, 11 octombrie 2007. Acest vesmant al Sf. Ioan Gura de Aur se afla in tezaurul din Episcopia Romanului de cateva sute de ani. Potrivit unor cronici, felonul ar fi fost daruit de un patriarh de la Constantinopol unui voievod moldovean, insa episcopul Melchisedec Stefanescu spunea, in urma unor cercetari, ca unul dintre imparatii paleologi i-ar fi oferit vesmantul domnitorului Alexandru cel Bun. Mai multe amanunte despre felonul Sf. Ioan Gura de Aur am aflat de la PS Ioachim Bacauanul, arhiereu vicar al Episcopiei Romanului: ‘In tezaurul Episcopiei noastre se pastreaza un vesmant liturgic despre care se spune ca ar fi apartinut Sf. Ioan Gura de Aur, acesta fiind considerat cel mai valoros obiect pe care il avem noi in muzeul Centrului nostru eparhial de la Roman. Felonul Sf. Ioan Gura de Aur a suscitat opinii asupra originii sale si admiratie asupra celor care si-au indreptat ochii asupra sa. Credem ca aceasta relicva a apartinut Sf. Ioan Gura de Aur. Anul acesta, fiind un an important din viata Bisericii Universale, am decis ca acest felon sa fie scos din locul sau de pastrare si sa fie pus spre inchinare in Biserica ‘Sf. Parascheva’ a Episcopiei Romanului. A fost o bucurie mare a credinciosilor vazand acest felon si foarte multi vin si se inchina ca la o relicva sfanta si este mult pretuit de romascani si de pelerinii care isi indreapta pasii in Episcopia Romanului’.

De asemenea, PS Ioachim Bacauanul ne-a vorbit si despre ipotezele lansate de-a lungul timpului cu privire la contextul in care a ajuns felonul Sf. Ioan Gura de Aur in Episcopia Romanului: ‘Cea dintai mentiune documentara referitoare la acest vesmant dateaza din anul 1653, cand patriarhul Macarie al Antiohiei a vizitat Moldova si a poposit o vreme la Roman. Arhidiaconul patriarhului, Paul de Alep, care a lasat nenumarate insemnari din viata Bisericii Moldovei, spunea ca acest felon a fost trimis in dar de catre patriarhul Constantinopolului, Stefan cel Batran. Primul istoric care s-a ocupat de acest odor de mare pret a fost episcopul Melchisedec Stefanescu, care este de parere ca felonul ar fi fost trimis, impreuna cu alte daruri, de un imparat paleolog domnitorului Alexandru cel Bun si mitropolitului Iosif Musat al Moldovei, iar domnul tarii le-a daruit Bisericii ‘Sf. Parascheva’ din Roman, unde a fost ingropata mama acestuia’. Mentionam faptul ca in acest se implinesc 1600 de ani de la trecerea la Domnul a Sf. Ioan Gura de Aur.

Comentarii Facebook


Știri recente