Faza pe Mitropolia Olteniei a Concursului național de muzică eclezială Lăudați pe Domnul!

Arhiepiscopia Craiovei, prin Biroul de învățământ, activități cu tineretul și de catehizare, a organizat astăzi faza pe Mitropolia Olteniei a Concursului național de muzică eclezială „Lăudați pe Domnul!”, după cum ne-a menționat Gabriela Popescu de la Biroul de presă al Arhiepiscopiei Craiovei.

Evenimentul a fost găzduit de Catedrala mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova. La manifestare au participat două formații: Corala Protoieriei Craiova Sud din Arhiepiscopia Craiovei, dirijată de pr. conf. univ. dr. Antoniu Zamfir și Corala Protoieriei Râmnicu Vâlcea, dirijată de pr. prof. dr. Ioan Gavrilă. În urma deliberării juriului de specialitate, Corala Protoieriei Craiova Sud a fost desemnată câștigătoare și va participa la faza națională care se va desfășura la sfârșitul acestei luni.

„Ne bucurăm pentru că, după o perioadă de efort, împreună cu părinții din Protopopiatul Craiova Sud am cules astăzi o parte din roadele muncii noastre. Ne vom da toată silința ca, până la faza finală, să ne pregătim cât putem de bine, pentru a reprezenta cu cinste Mitropolia Olteniei, astfel încât să ne întoarcem cu mulțumirea că am adresat o rugăciune lui Dumnezeu și, din osteneala noastră, dorința și dragostea față de Dumnezeu și față de muzică, să reușim să susținem un concurs cât de reușit posibil”, a precizat pr. conf. univ. dr. Antoniu Zamfir, dirijorul Coralei Protoieriei Craiova Sud.

Formația câștigătoare va reprezenta Mitropolia Olteniei la faza finală a competiției, care va avea loc în data de 27 octombrie, de praznicul Sfântului Dimitrie Basarabov, la Palatul Patriarhiei Române din București. Proba de concurs va consta în interpretarea celor trei piese muzicale, prezentate și în etapele anterioare: o piesă monodică (psaltică), o piesă din repertoriul liturgic bisericesc ortodox (corală, pe o temă psaltică) și o piesă de Chinonic (concert religios). Concursul include și o secțiune de compoziție, având ca temă Taina Sfântului Maslu, care propune să îmbogățească repertoriul liturgic românesc, stimulând creativitatea compozitorilor.

Comentarii Facebook


Știri recente