Faza mitropolitană a Concursului Lăudați pe Domnul, în Oltenia

Concursul național de muzică eclesială ‘Lăudați pe Domnul’, dedicat anul acesta coralelor preoțești afiliate protoieriilor din Patriarhia Română, și-a desemnat reprezentanța pe Mitropolia Olteniei. Astfel, în urma deliberării juriului, corala preoțească a Protoieriei Craiova Sud va merge mai departe la faza națională a competiției, care va avea loc în Capitală, la data de 27 octombrie 2012, după cum informează Ziarul Lumina, Ediția de Oltenia.

Pentru preoții din Oltenia, faza mitropolitană a Concursului de muzică eclesială ‘Lăudați pe Domnul’, ajunsă anul acesta la cea de a V-a ediție, a avut loc la Craiova, în ziua de luni, 15 octombrie. Evenimentul a fost găzduit de Catedrala mitropolitană ‘Sfântul Mare Mucenic Dimitrie’ și a reunit două formații corale: a preoților din Protoieria Craiova Sud – Arhiepiscopia Craiovei și a preoților din Protoieria Râmnicu Vâlcea – Arhiepiscopia Râmnicului. Din juriu au făcut parte: pr. prof. univ. dr. Vasile Grăjdian, de la Facultatea de Teologie ‘Andrei Șaguna’ din Sibiu, pr. prof. univ. dr. Ioan Isăroiu, de la Facultatea de Teologie ‘Sfânta Muceniță Filofteia’ din Pitești, și prof. univ. dr. Paul Baidan, de la Departamentul de Arte al Universității din Pitești.

În urma tragerii la sorți, corala Protoieriei Craiova Sud, condusă de pr. lect. univ. dr. Antoniu Zamfir, a intrat prima în concurs, oferind spre audiție un repertoriu format din următoarele trei piese: ‘Veniți să ne închinăm …’, alcătuire psaltică în glasul VIII, după Macarie Ieromonahul, ‘Pre Tine Te lăudăm’, în glasul al V-lea hisar, armonizare de Nicolae Lungu după melodia lui Varlaam Protosinghelul și compoziția chininicală ‘Miluiește-mă, Dumnezeule’, de Gheorghe Cucu. Cea de a doua formație înscrisă în concurs, a preoților din Protoieria Râmnicu Vâlcea, dirijată de pr. prof. dr. Ioan Gavrilă, a interpretat următoarele piese: ‘Axion la Duminica Floriilor’, de Macarie Ieromonahul, ‘Cămara Ta’, glas 3, armonizată de Nicolae Lungu, și ‘Miluiește-mă, Dumnezeule’, în compoziția lui Gheorghe Cucu.

În urma evaluării, membrii juriului au decis ca reprezentanța Mitropoliei Olteniei la faza finală a competiției să fie asigurată de corala Protopopiatului Craiova Sud. Prezent la eveniment, preotul conf. univ. dr. Ioan Picu Ocoleanu, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Craiovei, le-a transmis celor prezenți mesajul de binecuvântare al Înalt Preasfințitului Mitropolit Irineu, apreciind totodată prestațiile ambelor formații corale. La rândul său, preotul Vasile Grăjdian, președintele juriului, a prezentat rezumativ punctele de departajare în evaluarea celor două coruri: ‘Diferența dintre dumneavoastră a fost una foarte mică. Cu toate acestea, misiunea noastră aici a fost aceea de a desemna un câștigător. Am decis ca acesta să fie corul Arhiepiscopiei Craiovei, întrucât dispune de o mai bună așezare vocală, pe partea de bas în special’.

Faza finală a competiției va fi organizată, după tradiție, la București, în Palatul Patriarhiei Române, în seara zilei de sâmbătă, 27 octombrie, de praznicul Sfântului Dimitrie, ocrotitorul Bucureștilor. La acest eveniment vor participa toți membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu Preafericitul Părinte Patriah Daniel.

Comentarii Facebook


Știri recente