Faza eparhială a Concursului Național Bucuria de a fi creștin în Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului

În prezența și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, s-a desfășurat astăzi, în Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, faza eparhială a Concursului Național „Bucuria de a fi creștin”, organizat în paraclisul Sf. Ierarh Calinic de la Cernica, aflat în incinta Centrului Eparhial din municipiul Curtea de Argeș, după cum ne-a precizat Pr. Necula Ciprian.

Conform regulamentului, Concursul s-a desfășurat pe cele trei secțiuni ale proiectului: „Interpretarea unui cântec religios sau a unui cântec popular”, „Recitarea unei poezii religioase sau populare cu caracter patriotic ori religios” și”Interpretarea unui text literar popular sau cu caracter religios, în proză”.

La această etapă au participat 26 de elevi din cele șase protoierii ale Eparhiei, câștigători ai locurilor I, II și III, pe fiecare secțiune, de la faza pe protoierii. Concursul a evidențiat creativitatea, sensibilitatea artistică, dar și atașamentul elevilor participanți față de credința Bisericii noastre strămoșești.

La final, au fost acordate premii elevilor câștigători, din partea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, pentru toate cele trei secțiuni. Câștigătorii premiului I de la fiecare secțiune vor participa la faza națională a concursului, ce va avea loc în ziua de 20 mai 2013, la Catedrala Patriarhală din București.

Aceștia sunt:

– Sturzeanu David din Parohia Corbi, protoieria Curtea de Argeș, la Sectiunea Interpretarea unui cântec religios sau a unui cântec popular .

– Tache Alexia Maria din parohia Sfinții Apostoli Petru și Pavel – Mioveni, la sesiunea intitulată Recitarea unei poezii religioase sau populare cu caracter patriotic ori religios.

– Voica Stelian Andrei din Bascov, protoieria Pitești, la Sectiunea Interpretarea unui text literar popular sau cu caracter religios, în proză, având.

Premierea câștigătorilor de la faza națională se va face cu ocazia hramului Catedralei Patriarhale din București, în ziua de 21 mai.

Comentarii Facebook


Știri recente