Familia regala s-a intalnit cu PS Calinic, episcop al Argesului si Muscelului

Regele Mihai I si regina Ana, insotiti de principesa Margareta si de principele Radu, au participat ieri la slujba parastasului oficiata la mormantul regelui Carol I, situat in incinta legendarei Manastiri Curtea de Arges, de la a carui trecere la Domnul s-au implinit 92 de ani, informeaza Rompres. Dupa parastas, regele Mihai si regina Ana au fost invitati sa se aseze pe tronurile regale din incinta manastirii, tronuri care erau rezervate regilor Romaniei atunci cand asistau la slujbele religioase, acest moment constituind si prilejul intalnirii cu PS Calinic, episcop al Argesului si Muscelului, care i-a urat regelui Mihai un ‘bine ati venit revenit la casa Maiestatii Voastre’, subliniind ca ‘este stiut faptul ca Cetatea Basarabilor de pe Arges este considerata casa romanismului, unde s-a format ca popor neaos poporul roman si limba literara romaneasca’. Suita regala a intrat si in biserica paraclis a Manastirii Curtea de Arges, unde s-a inchinat la moastele Sfintei Mucenite Filofteia.

Comentarii Facebook


Știri recente