Familia, între tradiție și modernitate – interviu cu prof. univ. dr. Maria Voinea, prorector al Universității București și părintele dr. Vasile Răducă, profesor de morală la Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul” din București

Familia a fost cea mai statornică instituție din istorie, datorită echilibrului pe care îl reprezenta în cadrul societății. Din păcate, astăzi lucrurile nu mai stau la fel. În cadrul emisiunii „Convorbirile Trinitas”, moderată de Cristina Benga, prof. univ. dr. Maria Voinea, prorector al Universității București, și pr. dr. Vasile Răducă, profesor de morală la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, au vorbit despre caracteristicile familiei tradiționale, dar și ale celei moderne, despre cum trebuie să se procedeze în societatea zilelor noastre, astfel încât să nu trădăm familia tradițională și ordinea divină prin care ea a fost instaurată, dar nici, în felul acesta, să ne plasăm în afara modernității.

Părinte profesor, cum am putea defini astăzi familia tradițională, astfel încât să nu cădem în acea extremă în care să fim tributari unei gândiri empirice religioase, să depășim acest conformism?

Pr. prof. univ. dr. Vasile Răducă: Din punct de vedere teologic, familia este o instituție fundamentată prin voința lui Dumnezeu, trebuie să fie monogamă, heterosexuală, să aibă binecuvântarea lui Dumnezeu, iar membrii ei să confirme că relația care îi unește este o relație de iubire jertfelnică. Dacă pornesc de la aceste caracteristici fundamentale ale familiei, mă plasez deja în spațiul revelației supranaturale a lui Dumnezeu, unde nu pot vorbi nici de modernitate, nici de tradiție, ci vorbesc de o constantă a unei realități care se numește societatea umană.

Sigur, în spațiul sociologic, politic, pot să vorbesc de familie înțeleasă în diverse epoci ale istoriei și atunci lucrurile se schimbă, însă în ceea ce mă privește, înțeleg familia și din perspectiva a ceea ce îmi oferă revelația lui Dumnezeu.

Dar există tendințe de a înlocui aceste aspecte. Ce spuneți, doamnă profesor? Cum am putea noi să nu pierdem această imagine a familiei universale, naturale?

Prof. univ.dr. Maria Voinea: Pentru mine, ca sociolog, familia este o instituție fundamentală, este universală; prin asta recunoaștem că a existat dintotdeauna, prin creație, și că va exista întotdeauna.

Eu cred în viitorul familiei, ca instituție, ca formă de comunitate umană; este universală, pentru că există la toate popoarele, sigur, cu particularități. Cu alte cuvinte, familia este o structură de bază, elementară, a unei societăți în care trăim și ea reflectă la scară mică ceea ce se întâmplă în societate.

Sunt de acord că în forma ei tradițională reprezintă părinții, deci doi adulți, un bărbat și o femeie, care prin sentimente reciproce de respect, de prietenie, de comunicare și, mai presus de toate, de dragoste se hotărăsc să-și unească destinele, scopul lor fundamental fiind să aducă pe lume copii. Nu trebuie să uităm acest lucru, chiar dacă astăzi, ca om de știință o spun, din nefericire, multe cupluri care sunt unite prin forța lui Dumnezeu și prin voința lor nu au copii.

„Ne lipsește conștiința unității create prin relația dintre soț și soție”

Reprezintă o familie chiar dacă nu au copii?

Prof. univ.dr. Maria Voinea: Reprezintă o familie, dar, iată, o familie atipică, o familie care din anumite motive n-a putut să-și îndeplinească o sarcină istorică. Să ne gândim că familia este singurul grup din societate care se înmulțește din interior prin aducerea pe lume a copiilor, prin actul acesta al procreației care trebuie înțeles în dimensiunea foarte largă a lui. Procreația este un act care se răsfrânge asupra întregii comunități. Adulții aceștia care s-au căsătorit fac copii pentru ei, dar fac copii și pentru societate, pentru a asigura funcționarea și funcționalitatea unui sistem din care noi toți facem parte.

În școală, tinerilor li se vorbește despre aceste lucruri, despre o anumită tipologie, un anumit ideal, însă ei sunt bulversați în societatea care le prezintă altceva. Ce se întâmplă, ajung să decidă că ceea ce le spuneți este bine, este de folos? Câți dintre ei înțeleg această misiune?

Prof. univ. dr. Maria Voinea: Familia trebuie să asigure socializarea primară. În primii șapte ani de viață ea trebuie să-i inoculeze copilului norme și valori fundamentale, inclusiv valori care țin de planul religios, de planul credinței. Adică familia trebuie să asigure inclusiv o socializare religioasă. Învățarea copilului să distingă binele de rău, frumosul de urât, lucrurile care se pot face de lucrurile interzise, legitimul de nelegitim, se face încă de când acesta e mic, prin puterea exemplului părinților și al adulților din familie și, încet-încet, chiar prin acest sistem pe care îl practică și la noi familiile, de a duce copiii încă de mici la biserică. Se întâmplă însă că multe familii se află ele în derivă.

Ce facem cu familiile în care unul din părinți, în majoritate mamele, a plecat în străinătate să muncească; e bine c-au plecat să muncească, nu e bine însă c-au plecat lăsându-și copiii în țară, sub supravegherea eventual a celuilalt părinte, dar mai ales sub supravegherea altor persoane, uneori străine, iar acești copii se află în derivă aici, părinții lor se află în derivă în altă parte și atunci familia are toate premisele să se destrame. Ce ne facem cu familiile care au socializat bine în viață, i-au pregătit bine pe copii, iar aceștia se confruntă în grupul de prieteni, pe stradă, în societate, prin intermediul mass-mediei ș.a.m.d. cu modele negative? Pentru acești tineri este o luptă, ce să aleagă? Binele promovat în familie, sau elementele promovate în viața de zi cu zi în mediul în care ei trăiesc în afara familiei?

În acest context, foarte importantă este educația religioasă pe care ei o primesc, căci ispitele din exteriorul familiei sunt foarte mari. Dumneavoastră, părinte, ca duhovnic, dar și ca profesor la facultate, cum ați preîntâmpinat aceste situații?

Pr. prof. univ. dr. Vasile Răducă: Sigur că educația religioasă, educația complexă, în general trebuie să vizeze această instituție. Ceea ce eu consider este determinat de o dramă a omului contemporan, la rândul ei generată de o altfel de înțelegere a omului ca individualitate.

Din păcate, vedem familia fundamentată pe un contract cu drepturi și obligații, dar nu vedem familia ca o realitate ontologică, una în care soțul se împlinește cu soția, și invers, soția se împlinește cu soțul.

Cred că le lipsește o înțelegere mult mai realistă și mult mai profundă a ceea ce înseamnă el și ea. Ne lipsește conștiința unității create prin relația dintre soț și soție… pe ce fundamentezi conștiința faptului că din momentul în care ne-am constituit ca familie suntem una.

Nu există nici o perspectivă din care, privind lucrurile, să ni se dea această certitudine. Și atunci recurg acolo unde găsesc certitudinile de tipul acesta, care să mă facă să-mi iubesc soția ca pe mine însumi și ea să-mi dea dovada că mă iubește ca atare. Și în felul acesta se realizează unitatea, care poate să îmbrace și alte forme de împlinire, pentru că eu nu sunt de acord că o familie care nu are copil nu este o familie întreagă, pentru că, potrivit binecuvântării Bisericii, unirea dintre bărbat și femeie este după modelul unirii dintre Hristos și Biserică.

Iar finalitatea căsătoriei este desăvârșirea soților prin iubire, desăvârșire care presupune acte sau dovezi concrete de împlinire, una dintre ele fiind și procrearea.

Certitudinea întâlnirii soților în eternitate

Asta trebuie să înțelegem, de fapt, că în momentul în care ne separăm de Dumnezeu, parcă începe separarea unuia față de celălalt.

Prof. univ.dr. Maria Voinea: În unele studii făcute de noi cu privire la schimbările acestea care au loc în familie s-a constatat o legătură directă între cei care nu și-au exprimat încrederea deosebită în Biserică, în credință și nu au cristalizată o credință foarte puternică, și cei care au fost violenți. Oamenii care nu sunt apropiați de Biserică, oamenii care nu au frică, frica în sensul de respect față de Dumnezeu, sunt mai degrabă predispuși să fie violenți în familie, să nu-și respecte soția, de exemplu.

Pr. prof. univ. dr. Vasile Răducă: Exact, aici e problema: în momentul în care L-am scos din suflet pe Hristos, în funcție de care trebuie să ritmeze viața, în momentul acesta pot fi determinate tot felul de motive ca să mă comport într-un fel sau altul. Sunt cupluri respectabile și nu sunt neapărat religioase. Sigur că reprezintă în felul lor o împlinire, au o anumită etică familială, dar, pe de altă parte, atunci când îl privesc pe celălalt, și îl privesc cu gândul că aș vrea să fie pentru eternitate cu mine, lucrurile se schimbă și singurul care îmi dă garanția că pot să rămân în eternitate cu el este Hristos.

Mi-amintesc de un prieten care îmi vorbea de un filosof care a murit, nu-i dau numele. Amândoi soții nu erau creștini, făceau parte din tradiția premergătoare creștinismului, și el a murit mai devreme decât ea. S-au iubit în mod deosebit toată viața, spunea această persoană, jurnalistă, despre cei doi, și pe patul de moarte ea i-a zis lui: ‘Ce bine ar fi fost să fi crezut și noi în Dumnezeu! Aveam certitudinea că ne întâlnim mâine, că ne întâlnim după ce unul din noi trece dincolo’. Iată că pe patul de moarte ei simțeau că se despart pentru totdeauna. De aceea, Biserica vine cu viziunea ei, iar noi venim fundamentați pe revelația lui Dumnezeu, în care vedem un plus substanțial cu privire la ceea ce înseamnă familia ca instituție și ca realitate socială, uneori cu forme de manifestare care se schimbă în funcție de epoci, de societate, de filosofia în contextul căreia trăim, și de alte motive.

Dar cum îi determini pe tineri să înțeleagă acest lucru, la ce apelezi, la ce mijloace? Constatăm că familia în sine nu este de ajuns pentru a transmite aceste valori. Cu toate astea, trebuie să existe niște soluții. Unde le găsim, ce putem face ca să-i putem ajuta, astfel încât aceste lucruri să nu rămână numai la nivel teoretic?

Prof. univ. dr. Maria Voinea: Orice societate are și o astfel de categorie de persoane. Îngrijorătoare devine situația în care, în mod deliberat, persoanele acestea nu aleg căsătoria, ci aleg o altă cale. Eu am să vă spun, de pildă, despre ceea ce noi numim uniuni consensuale și de fapt le numeam altădată cu conotația pe care probabil că o și merită, de concubinaj. Uniunile acestea consensuale sunt astăzi poate rezultatul nevoii acestor persoane de-a se adapta la schimbările din societate. Cu alte cuvinte, nu văd neapărat în aceste uniuni consensuale o formă în care se încalcă căsătoria ca izvor al familiei, căsătoria ca unitate de la care pleacă familia, ci văd doar o amânare a căsătoriei, ca o nevoie de a se cunoaște, de a comunica, de a-și descoperi calitățile și defectele și să vadă dacă pot împreună să rămână într-o familie. Devine totuși îngrijorător când modelul acesta începe să fie, statistic vorbind, semnificativ. În România, de pildă, avem foarte multe cupluri care trăiesc în felul acesta, la ultimul recensământ s-au declarat cam 500.000 de cupluri; aproape un milion de persoane s-au declarat că trăiesc în concubinaj, ceea ce, după părerea mea, este un fenomen îngrijorător în raport cu ceea ce discutam, familia ca unitate stabilă, ca unitate prin care se transmit normele morale ale unei societăți. În acest context, s-ar putea oferi o pregătire la nivel național prin măsuri adecvate, prin politici educaționale, prin programe care asigură o mai bună cunoaștere a valorilor familiei legitime și legale, putem să facem o pregătire a populației în acest sens, o pregătire a tinerilor, și sigur să orientăm pe cât se poate prin actele noastre educative, ca profesori, ca părinți și ca prieteni, pur și simplu să-i sfătuim pe cei care se află în aceste situații. Sunt societăți care au legiferat această formă, dar personal nu aș fi pentru legiferarea acestei forme, pentru că atunci se încalcă foarte puternic dreptul fundamental al persoanelor căsătorite, al familiei ca instituție.

‘Familia tradițională este fundamentată pe puritatea celor doi’

Românul a fost întotdeauna atașat de familie și valorile ei. Au existat, tot am vorbit despre familia tradițională, o dragoste, un atașament, o propensiune pentru familie, pentru căsătorie, pentru existența copiilor. Cei care au făcut studii în perioada interbelică spuneau uneori că oamenii apreciau familia ca pe ceva sacru, în sensul în care în familie se petreceau lucrurile curate, frumoase la vedere, lucrurile de-o moralitate indubitabilă. Când spunem familia altădată, fie că vorbim de familie tradițională, fie că folosim alt concept, ne referim la existența ei în perioadele mai vechi ale istoriei societății, familia aceea era o familie coezivă, solidară, cu principii, cu idealuri, cu reguli foarte precise, cu respectul copiilor față de părinți, chiar cu respectul fratelui cel mare. Te adresai într-un anumit fel rudelor, chiar dacă erai apropiat de vârstă, un an-doi diferență, faptul că avea un alt grad de rudenie față de tine te obliga să te adresezi într-un fel care dovedea respect, prevedea înțelegerea unei anumite ierarhii în sensul bun al termenului.

Din păcate, astăzi, observăm cu toții, lucrurile acestea ni se par deja demodate…

Pr. prof. univ. dr. Vasile Răducă: Familia tradițională este fundamentată pe puritatea celor doi. Atunci când pornești de-aici și respecți puritatea, altfel va fi comportamentul unuia față de celălalt. Puține sunt cuplurile pe care le cunosc, care s-au constituit pe puritatea celor doi și care să fi eșuat. Dacă această puritate a fost continuată într-o atmosferă propice vieții de familie, așa cum sunt cupluri care au pornit de aici, dar nepregătite suficient pentru viața de familie, după aceea au trăit în contexte defavorabile și au eșuat, tocmai pentru că nici unul n-a privit pe celălalt prin ceea ce trebuia să fie liantul de nedenaturat care este Mântuitorul Hristos. Nu toate trăirile consensuale ajung să se oficializeze într-o căsătorie, dar, după o perioadă de stat împreună, să știți că cel puțin unul, dacă nu amândoi, rămâne traumatizat. Sunt foarte multe cazurile în care unul dintre cei doi, care au trăit ani de zile pe fundamentul unui anumit consens, rămâne necăsătorit sau sfârșește, după repetate căsătorii sau trăiri de felul acesta, tot singur. Prin urmare, trebuie să găsim formula prin care să nu încurajăm premergerea acestei perioade de obișnuință a celor doi înainte de constituirea familiei, care să nu însemne numai logodna curată a tinerilor care se strâng în brațe fără să ajungă la avorturi sau la relații de altă natură.

Părintele a amintit de anumite legături de genul acesta care eșuează. Cu toate acestea, se merge în continuare pe același principiu.

Prof. univ. dr. Maria Voinea: Dar și ispitele, modelele negative care ne înconjoară și de care nu poți să nu ții cont cât de cât, măcar să știi că există, sunt situații din acestea, în care tinerii sunt mai degrabă înconjurați de personaje care au izbutit foarte ușor în viață, care nu au făcut eforturi deosebite și au ajuns să fie bogați material, să fie personaje cunoscute, și atunci nu se mai gândesc la a aprofunda, nu se mai gândesc la cultura generală, nu se mai gândesc la lucruri din acestea trainice, de durată, ci este tentația aceasta, repede-repede să sari peste etape, fac repede o școală, fac o facultate, mai ales acum este și mai ușor să faci studii pentru că există atâtea instituții de învățământ privat.

Sunt multe oportunități, ceea ce este și bine, pe de o parte, dar iată că se ajunge la situația în care tânărul nu mai are timp să aprofundeze, este presat de superficialul din jurul lui și presat de faptul că unii au ajuns foarte ușor să fie așa-numite valori. Eu le întreb pe studentele mele ce modele au, le întreb de cine le place dintre persoanele care apar în mass-media frecvent, personaje feminine, respectiv masculine, v-ați îngrozi dacă ați ști, dar nu pot să dau aici nume, de cine le place, ca cine ar vrea să fie, cu cine ar dori să semene. Nu auzi de-un personaj din literatură care să te fi impresionat prin sacrificiu, prin voință, prin dăruire.

O singură studentă mi-a zis că are ca model pe mama ei: ‘Nu are nimic special mama mea, dar a fost o luptătoare și ne-a crescut…’, și a început să spună lucruri foarte interesante.

‘Din punct de vedere teologic, familia este o instituție fundamentată prin voința lui Dumnezeu, ai cărei membri trebuie să confirme că relația care îi unește este o relație de iubire jertfelnică.

‘Familia altădată era o familie coezivă, solidară, cu principii, cu idealuri, cu reguli foarte precise, cu respectul copiilor față de părinți, chiar cu respectul fratelui cel mare.’

‘Aproape un milion de persoane s-au declarat că trăiesc în concubinaj, ceea ce, după părerea mea, este un fenomen îngrijorător în raport cu ceea ce discutam, de familie ca unitate stabilă, ca unitate prin care se transmit normele morale ale unei societăți.’

‘Cred că le lipsește o înțelegere mult mai realistă și mult mai profundă a ceea ce înseamnă el și ea. Ne lipsește conștiința unității create prin relația dintre soț și soție…’(Interviu realizat de Cristina Benga și publicat în Ziarul Lumina, Ediția de Duminică, 8 august).

Comentarii Facebook


Știri recente