În memoria preacucernicului părinte lector dr. Constantin Mihoc, paroh al Comunității Ortodoxe Române din Berlin și lector la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, care s-a mutat la Domnul în ziua de 4 august 2009, în jurul orei 22:00, pe șantierul viitoarei biserici ortodoxe din capitala Germaniei, redăm în cele ce urmează ultimul interviu pe această temă pe care l-a acordat în cadrul emisiunii „Convorbirile Trinitas”, a Televiziunii TRINITAS TV.
Părinte profesor, cei familiarizați cu literatura teologică vă cunosc preocupările teologice profunde în jurul temei familiei. De unde preocuparea aceasta specială pentru familie, pentru valorile ei, pentru bunul ei mers?
Eu însumi provin dintr-o familie numeroasă. Sunt cel de-al 8-lea copil, între cei 10 ai părinților mei. Este o preocupare nu numai a mea, personală, ci poate o preocupare a familiei mele întregi, pentru că noi înșine trebuie să ducem mai departe acest semnal lăsat de părinții noștri, în legătură cu familia, cu sfințenia familiei, cu copiii, cu educația lor. Anul trecut am avut o întâlnire de familie cu toți frații, nepoții și strănepoții, în total 179 de persoane.
Putem spune că rădăcina tuturor preocupărilor de mai târziu se concretizează în experiența pe care ați avut-o în sânul propriei familii.
Sigur că da. Îmi aduc acum aminte că Sfântul Vasile cel Mare, deși nu a scris o carte pe această temă, aproape peste tot, în scrierile lui, aflăm date despre familie, nu atât despre familia personală. Doar în trei Scrisori de ale lui apar ceva date despre unele persoane din familia proprie și chiar despre unele care i-au făcut necazuri, dar a vorbit despre familie în general, despre familia creștină în special, despre copii și educația lor. Probabil că această preocupare îi venea Sfântului Vasile cel Mare din faptul că s-a născut într-o familie numeroasă, deși tema lui de bază pe care o găsim aproape în toate scrierile lui este cea a fecioriei.
Părinte Constantin, dacă privim în urmă, în istoria mântuirii, din ce moment putem vorbi despre familie?
Putem vorbi despre familie din momentrul creației și aș vrea să amintesc aici un fragment din Pastorala de Crăciun a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în care Preafericirea Sa spunea că familia este creată de Dumnezeu chiar de la început. Dumnezeu, când l-a creat pe om, a creat familia, fiindcă a creat bărbat și femeie.
Preocuparea pentru familie au avut-o toți autorii sfinți din Vechiul Testament, iar mai apoi în Noul Testament, Mântuitorul Însuși vorbește despre familie și despre copii. Sfântul Apostol Pavel, mai ales, a vorbit pe această temă și toți ceilalți apostoli, iar mai apoi Sfinții Părinți. Peste tot găsim mărturii în legătură cu familia și cu necesitatea ca familia să păstreze sfințenia, unitatea, să păstreze un fir de continuitate între generații.
Cum arăta familia în Vechiul Testament?
Dumnezeu a creat familia monogamă și spre aceasta a fost rânduiala lui Dumnezeu. Prima familie poligamă apare în Vechiul Testament la Lameh, un urmaș a lui Cain. De aici încolo au existat și familii poligame, chiar și împăratul David, Solomon, judecătorul Ghedeon au avut mai multe soții. Acest lucru l-a îngăduit Dumnezeu din cauză că oamenii au căzut în păcate, iar în pedagogia lui, Dumnezeu i-a lăsat pe oameni în această cădere a lor ca să-i poată aduce, încetul cu încetul, la ceea ce a fost la început, spre ceea pentru care i-a creat Dumnezeu pe oameni la început. Dumnezeu manifestă înțelegere, manifestă dragoste față de om, pentru a-l aduce din nou pe calea pe care l-a pus la început.
Faptul că familia monogamă era prețuită la evrei o arată și faptul că arhiereul nu avea voie să aibă mai multe soții. Cei care erau responsabili cu problemele religioase ale poporului trebuiau să aibă o singură soție. Din acestea se vede că deși exista poligamia, familia monogamă era prețuită. În ceea ce privește inegalitatea între soț și soție, aceasta era foarte evidentă. Dumnezeu a îngăduit acestea, dar nu era în datul creației de la început. Omul nu a fost creat pentru despărțire, ci pentru unitate, dar păcatul l-a adus pe om în această situație.
Mântuitorul Iisus Hristos a schimbat ființial relația dintre bărbat și femeie, care este legată la nivel de Taină. Ce se schimbă odată cu venirea Mântuitorului Iisus Hristos în perspectiva asupra relației dintre bărbat și femeie?
Mântuitorul Iisus Hristos readuce de fapt situația familiei, situația soției, la nivelul de unde a căzut, fiindcă Dumnezeu i-a creat pe oameni egali – și pe bărbat, și pe femeie. Pe amândoi i-a creat după Chipul Său, iar unitatea între ei este realizată și prin aceea că Dumnezeu nu i-a creat din materii diferite, ci a luat din coasta lui Adam ca să se păstreze unitatea, ca să fie din același aluat amândoi. Sfântul Apostol Pavel, referindu-se la egalitatea dintre bărbat și femei, spune, în Epistola către Galateni, că în Hristos nu mai există nici bărbat, nici femeie, iar, pe de altă parte, tot Sfântul Apostol Pavel spune că bărbatul este stăpân asupra trupului femeii, iar femeia este stăpână asupra trupului bărbatului ei, arătând prin aceasta că au aceeași stăpânire și unul, și altul.
Putem vorbi și de egalitate, și de complementaritate, iar în legătură cu acest aspect Sfântul Ioan Gură de Aur spune că cei doi sunt cele două jumătăți ale întregului, se completează reciproc. Ceea ce nu are unul are celălalt, ce nu poate face unul poate celălalt, așa încât bunul mers al societății și al familiei să fie asigurat. În ceea ce privește egalitatea, tot Sfântul Ioan Gură de Aur spune că bărbatul este și stăpân, dar și egal cu soția sa. Stăpân pentru că Dumnezeu l-a făcut stăpân peste familie, dar bărbatului nu i s-a dat stăpânirea ca o răsplată, ci ca o responsabilitate.
Bărbatul trebuie să jertfească pentru soție, să fie capabil să-și dea viața pentru ea, din dragoste pentru ea.
Sfântul Apostol Pavel și, împreună cu el, mulți Părinți ai Bisericii vorbesc adesea despre feciorie. De ce această preferință pentru feciorie?
Sfântul Apostol Pavel recomandă fecioarelor să se căsătorească, dar spune, în același timp, că mai bine ar fi „să rămână așa cum sunt eu”. Și Explică de ce. Această taină a căsătoriei e frumoasă, dar are și problemele ei, partea ei de jertfă. Chiar la Taina Cununiei noi cântăm „Isaie dănțuiește”, se pun coroanele pe cap, îi facem împărați pe cei doi, ca să împărățească peste patimi, peste păcate și peste tot răul, dar se mai cântă și „Sfinților mucenici care bine v-ați nevoit…”, iar la finalul Tainei amintim pe Sfântul Mucenic Procopie, alături de Sfinții Împărați Constantin și Elena. Căsătoria presupune și multă jertfă, multă mucenicie, a soților unul către altul, a soților împreună către copiii lor. Toți părinții bisericii au această preferință pentru feciorie și chiar Sfântul Ioan Gură de Aur spune că, la cei vechi, căsătoria era necesară, dar acum, când s-a înmulțit neamul omenesc și s-a umplut pământul de oameni, nu mai este nevoie de căsătorie ca să se înmulțească neamul omenesc, fiindcă neamul omenesc s-a și înmulțit, mai ales că toți Sfinții Părinți au trăit în ideea venirii apropiate a Mântuitorului Iisus Hristos a sfârșitului lumii, cu o conștiință eshatologică foarte vie.
Din punct de vedere creștin, potrivit Părinților Bisericii, care este scopul căsătoriei?
Scopurile căsătoriei se văd încă de la creație. Întrajutorarea, înmulțirea neamului omenesc sunt scopurile căsătoriei care reies din referatul biblic al creației. Sfântul Apostol Pavel spune, de asemenea, că pentru a nu greși, pentru a nu păcătui fiecare bărbat să-și aibă soția sa și fiecare femeie să-și aibă soțul ei, de aici reliefându-se un alt scop al căsătoriei, și anume ferirea de păcat, necăderea în păcatele trupești. Aceste scopuri operează și vor opera până la sfârșitul veacurilor. Sfinții Părinți accentuează acest lucru chiar dacă ei recomandă fecioria. Sfântul Chiril al Ierusalimului, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Vasile cel Mare, cu toții spun ca nu cumva să disprețuim căsătoria.
Deși toți acești Părinți ai Bisericii noastre, de care am amintit până acum, deși nu au fost căsătoriți și au trăit viață de monah, reprezintă pentru noi exemple și mărturii pentru viața de familie, pentru că fiecare dintre ei a trăit între oameni, unii dintre ei au fost ierarhi, alții au fost preoți, au vorbit oamenilor. Ei înșiși proveneau dintr-o familie și au avut această experiență a familiei, chiar dacă nu au întemeiat o familie a lor, personală, și au avut familia creștinilor pe care ei i-au îndrumat. Pe lângă toate acestea, au avut darul Duhului Sfânt, fiindcă au fost oameni sfinți, au fost oameni care au știut realitatea care-i înconjoară, și ei au cunoscut-o foarte bine și-au explicat-o foarte bine.
Răspunsurile lor și îndemnurile lor nu au fost valabile doar pentru credincioșii pe care i-au îndrumat atunci foarte bine, ci sunt foarte actuali și astăzi, cu toate că trăim într-o societate modernă, cu toate că există alte condiții de viață. Ei rămân actuali și pentru faptul că problemele familiei sunt aceleași. Vorbim astăzi de foarte multe lucruri noi, dar, dacă cercetăm Sfânta Scriptură și scrierile Sfinților Părinți, observăm, găsim temeiuri care să ne răspundă la lucruri cu totul și cu totul noi. Găsim la Sfinții Părinți rezolvarea chiar și a planing-ului familial, pentru care Părinții ne oferă ca rezolvare soluția încrederii în Dumnezeu. Aceste calcule care și le fac oamenii sunt calcule necreștine, sunt calcule ale unor oameni care nu se încred în Dumnezeu, care au impresia că ei raționează, iar Dumnezeu nu raționează, că Dumnezeu nu ar ști ce le trebuie lor, că ei știu mai bine decât Dumnezeu.
Curentul acesta feminist care este foarte prezent în zilele noastre arată, de asemenea, neîncrederea în cuvântul lui Dumnezeu, nesupunerea față de Dumnezeu, dorința de a ieși din rânduiala pe care ne-a lăsat-o Dumnezeu, din responsabilitățile pe care ni le-a dat Dumnezeu. Femeile vor să se așeze în locul bărbatului și bărbații în locul femeilor, și așa ajungem și la alte păcate care au denaturat firea omenească lăsată de Dumnezeu de la început. Răspuns la toate aceste pro-bleme găsim atât în Sfânta Scriptură, cât și în scrierile Sfinților Părinți.
În societatea în care trăim imaginea întâlnirii trupești dintre bărbat și femeie a fost pervertită. Cum stau lucrurile din perspectiva Sfinților Părinți? Ce aduce nou consumarea relației trupești în cadrul Tainei Cununiei față de ce se întâmplă în afară de aceasta?
Această întâlnire dintre bărbat și femeie este lăsată de Dumnezeu și această întâlnire face ca unitatea dintre cei doi să fie și mai închegată. În înțelepciunea lui Dumnezeu și în pedagogia lui Dumnezeu este acest dat ca, prin aceasta, soțul și soția să unească și mai mult relația dintre ei. Dumnezeu a dăruit acest mod de înmulțire a oamenilor tocmai pentru ca, astfel, să se înmulțească și dragostea dintre cei doi. Sfântul Ioan Gură de Aur este de părere că, înainte de păcat n-ar fi fost necesar acest fel de înmulțire și că, după păcat, a intervenit acest fel de înmulțire tocmai pentru ca să se înnoade și mai mult legătura între cei doi, care prin păcat tindea să se zdruncine. Desigur că, fiind dat de la Dumnezeu, acest fel de înmulțire este binecuvântat. Întâlnirea dintre soț și soție este o întâlnire binecuvântată, dar bineînțeles că există și aici niște rânduieli. Unirea trupească dintr-o femeie și un bărbat în afara căsătoriei este o unire păcătoasă, care înseamnă desfrânare. Tinerii noștri caută tot felul de tertipuri și cer să li se dea măcar o binecuvântare, dar, în afara Cununiei, nu există nici o altă binecuvântare care să îngăduie celor doi să fie împreună.
De ce în anumite zile din an nu se poate săvârși Taina Nunții?
Pentru că nunta presupune și o mare veselie și chiar o petrecere și nu se săvârșesc nunți pentru a păstra rânduiala zilei respective, a Praznicului, iar dacă citim la Sfinții Părinții și în special la Sfântul Ioan Gură de Aur vedem că acest părinte al bisericii este total împotriva oricărei petreceri cu muzică, cu dans, cu chef, cu băutură prea multă și, desigur, are dreptate. Nunta creștină trebuie să fie o nuntă decentă, o nuntă în care să aibă loc Hristos. Și ca să vedem cum poate fi această nuntă, cred că fiecare ne putem gândi cum trebuie să facem ca Hristos să fie prezent la nuntă.
