‘Familia creștină – începuturi și durabilitate’ – conferință ASCOR la Ploiești

Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români, filiala Ploiești, a organizat miercuri, 8 decembrie, în Aula Unilever din cadrul UPG Ploiești, o nouă conferință duhovnicească. Tema conferinței a fost ‘Familia creștină – începuturi și durabilitate’, iar moderatorul întâlnirii a fost părintele Nicolae Tănase de la Valea Plopului, informează ‘Ziarul Lumina’.

Părintele Tănase a subliniat că în timp ce Biserica reprezintă Trupul tainic al lui Hristos ale Cărui mădulare suntem cu toții, familia, instituită de Dumnezeu, constituie ‘Biserica mică’, iar dacă în familie apar nereguli și fisuri, înseamnă că întreaga Biserică are probleme. De asemenea, părintele Nicolae Tănase a evidențiat că începutul familiei se face încă dinainte de a ne naște, prin prisma moștenirilor atavice primite de la strămoșii noștri, iar eventualele predispoziții negative pot fi contracarate prin voință și cultivarea virtuților. […] În mod ideal, tinerii trebuie să se căsătorească într-un moment de vârf al dezvoltării lor fizice și psihice. Bineînțeles, temelia familiei se pune la Cununie, căci căsătoria nu este un contract sau doar un aspect social, civil, ci mai presus de toate e o taină, iar Hristos Cel prezent la masa cununiei trebuie să rămână prezent și în continuare. Mirii, de acum un singur trup, sunt datori să vegheze permanent asupra păstrării dragostei necondiționate, traduse prin jertfelnicie, fiindcă odată spart vasul căsniciei, cu imposibilitate sau cu mari greutăți se mai poate lipi la loc. Părintele Tănase a mai semnalat și faptul că, în afară de durabilitate, în familie e necesar să există un respect reciproc, precum și un permanent ‘nou’ care să împiedice apariția rutinei. De asemenea, nu trebuie intervenit în nici un fel asupra modului în care viața curge și Dumnezeu rânduiește venirea pe lume a copiilor, eventualele probleme putând fi puse cu nădejde la picioarele lui Dumnezeu, atât timp cât și omul își dă interesul. Părintele a conchis că în familie bărbatul este capul, iar femeia inima, deoarece capul are nevoie de impulsul inimii pentru a funcționa, iar scopurile întemeierii unei familii trebuie să vizeze în principal împlinirea în celălalt, într-ajutorarea în vederea mântuirii și nașterea de copii. La final, au avut loc dezbateri despre diferite subiecte de actualitate.

Comentarii Facebook


Știri recente