Facultatea de Teologie Ortodoxa din Iasi isi va serba maine patronii spirituali: Sfintii Trei Ierarhi.

Facultatea de Teologie Ortodoxa ‘Dumitru Staniloae’ din Iasi va serba maine, in mod deosebit, pe Sfintii Trei Ierarhi – patronii scolilor teologice. Cu aceasta ocazie, parintii profesori si studentii Facultatii de Teologie Ortodoxa din Iasi vor participa maine la Sfanta Liturghie ce se va oficia la biserica Manastirii ‘Sfintii Trei Ierarhi’ din Iasi.

Parintele Prof Dr. Gheorghe Popa – Decanul Facultatii de Teologie Ortodoxa ‘Dumitru Staniloae’ din Iasi ne-a spus de ce Sfintii Trei Ierarhi: Sfantul Vasile cel Mare, Sfantul Grigorie Teologul si Sfantul Ioan Gura-de-Aur au fost alesi ocrotitorii invatamantului telogic si care sunt manifestarile ce se vor desfasura maine, in ziua in care ei sunt praznuiti de Biserica Ortodoxa: ‘Sarbatoarea Sfintilor Trei Ierarhi este un moment de comuniune intre toate Facultatile de Teologie Ortodoxa din lume, moment de comuniune intre slujitorii invatamantului teologic si, in acelasi timp, un moment de inaltare sufleteasca si de comuniune cu Sfintii Trei Ierarhi – ocrotitorii si patronii tuturor Facultatilor de Teologie Ortodoxa. Acest moment festiv este unul comemorativ in sensul ca hramul sau patronii Facultatilor de Teologie Ortodoxa sunt ocrotitorii acestor institutii de invatamant din anul 1936 cand la Congresul de la Atena s-a stabilit ca Sfintii Trei Ierarhi sa devina patronii tuturor Facultatilor de Teologie Ortodoxa din lume si, in general, a Scolilor de Teologie Ortodoxa din lume. De aceea, este un moment comemorativ si, in acelasi timp, de inaltare spirituala pentru toti cei care slujesc cu devotament invatamantul teologic ortodox.’

Dupa cum a declarat Parintele Decan Gheorghe Popa, Facultatea de Teologie Ortodoxa ‘Dumitru Staniloae’ din Iasi a ales sa sarbatoreasca patronii spirituali prin rugaciune: ‘Fiind moment de inaltare spirituala, toti parintii profesori si studentii Facultatii de Teologie Ortodoxa ‘Dumitru Staniloae’ din Iasi se vor intalni in rugaciune cu Sfintii Trei Ierarhi la Manastirea ‘Sfintii Trei Ierarhi’ din Iasi unde va fi oficiata slujba Sfintei Liturghii impreuna cu parintii slujitori de la manastire in frunte cu Prea Cuviosul Parinte Arhimandrit Clement Haralam – Exarh administrativ al Arhiepiscopiei Iasilor si staretul Manastirii ‘Sfintii Trei Ierarhi’ din Iasi.’

Comentarii Facebook


Știri recente