De educația religioasă sunt responsabili mai mulți factori principali, dintre care amintim: familia, Biserica și școala. Sufletul copilului trebuie să rămână curat chiar și atunci când va ajunge la vârsta adultă, iar de acest lucru sunt răspunzători, în primul rând, părinții. Ei sunt primii care modelează sufletul copilului, lăsându-i cea mai de preț moștenire: credința creștină.
Transmiterea valorilor spirituale și formarea caracterului moral-religios se realizează în mai multe circumstanțe și de către mai multe instanțe. Astfel, de educația religioasă sunt responsabili mai mulți factori principali, dintre care amintim: familia, Biserica și școala.
Rolul important al părinților
Familia creștină joacă un rol deosebit de important în educarea caracterului moral-religios, deoarece în mijlocul familiei începe educația copilului. Aici se pun bazele abecedarului creștin și tot aici prind contur valorile morale ale viitorului adult.
Sfântul Ioan Gură de Aur ne arată care trebuie să fie scopul principal al activității părinților de educare a copiilor: ‘Nu în a procura averi și mărire pentru copii trebuie să se consume strădaniile părinților, ci în a-i învăța pe aceștia cum să facă binele, cum să câștige adevărata înțelepciune. Căci toate bunurile pământești sunt trecătoare, toate se pierd și se strică’. Prin urmare, sufletul copilului trebuie să rămână curat chiar și atunci când va ajunge la vârsta adultă, iar de acest lucru sunt răspunzători, în primul rând, părinții. Ei sunt primii care modelează sufletul copilului, lăsându-i cea mai de preț moștenire: credința creștină.
Toate pedagogiile sunt de acord cu rolul familiei în educarea copiilor, confirmând faptul că la vârsta preșcolară se pun bazele unui mare număr de deprinderi, înclinații și interese, care vor contribui într-o mare măsură la configurarea chipului psihic al omului. Pentru copil, familia este prima școală a vieții, iar părinții sunt primii dascăli ai copilului. De aceea, deosebit de important este și propriul exemplu al părinților. Nu este suficient ce spun părinții, ci și ceea ce fac ei, după cum subliniază și A. S. Macarenco în ‘Texte pedagogice alese’: ‘Propria voastră purtare – spunea un pedagog, adresându-se părinților – este lucru hotărâtor. Să nu credeți că educați copilul numai atunci când vorbiți cu el, când îl învățați sau îi porunciți. Îi faceți educație în orice clipă a vieții voastre, chiar atunci când nu sunteți acasă (…).
Tot de exemplul oferit de părinți ține și credința în Dumnezeu. Nădejdea și credința pe care ei le au în Dumnezeu intră și în sufletul copilului și, odată cu acestea, dragostea față de părinți duce la iubirea față de Dumnezeu.
Marea familie: Biserica
Biserica, spre deosebire de mica familie de acasă, este marea familie, în sânul căreia se intră cu ajutorul harului divin, primit prin Sfânta Taină a Botezului. Murind păcatului, cel botezat se ridică prin Hristos la o viață nouă (‘Câți în Hristos v-ați botezat în Hristos v-ați și îmbrăcat’ – Galateni 3, 17), ca, prin darul și ajutorul lui Hristos, să poată ajunge, mai târziu, la statura Acestuia (Efeseni 4, 13).
Biserica însăși este datoare să se îngrijească de fiecare mlădiță a ei, pentru a o ajuta să crească în duh și adevăr, spre desăvârșirea în Hristos. De aici însemnătatea Bisericii, ca factor determinant al educării caracterului moral-religios. Mântuitorul Hristos a avut grijă ca să-i lase Bisericii mijloacele necesare pentru atingerea acestui scop. În primul rând se află chiar Cuvântul Sfintelor Evanghelii, care reprezintă adevărul veșnic și autoritatea duhovnicească supremă, după care creștinul își poate orienta toate gândurile, simțirile, acțiunile și întreaga sa viață, după care își poate clădi caracterul și personalitatea.
În al doilea rând, Sfintele Taine și întregul cult divin sunt mijloace prin care Biserica lucrează în sens educativ-religios asupra credincioșilor ei. Împreuna-participare a credincioșilor la rugăciunile Bisericii duce la dezvoltarea solidarității și iubirii aproapelui, iar împărtășirea din același potir contribuie la realizarea unității de simțire, de voință, de acțiune în comunitatea creștină.
Misiunea școlii
Școala constituie un alt factor principal al educației creștine. În cadrul ei, educația moral-religioasă are un caracter programat, planificat și metodic. Conținuturile religioase care se transmit sunt selectate cu grijă după criterii psihopedagogice, activitățile educative se cer a fi structurate respectând principiile didactice, sunt dimensionate cele mai pertinente metode de predare-învățare, după cum subliniază, în lucrarea ‘Educația religioasă – repere teoretice și metodice’, prof. univ. dr. Constantin Cucoș.
Formarea caracterului moral-religios este inclusă în formarea personalității moral-religioase. Omul poate deveni conștient de ce înseamnă să fii moral, poate adera la norme morale și poate avea un ideal moral. Dacă nu este antrenat în activitatea concretă de aplicare a normelor morale, el poate rămâne un capital pasiv. De aceea trebuie să aplice normele morale în propria viață și acest lucru se produce prin apariția deprinderilor morale și prin săvârșirea unor acte morale care reflectă caracterul moral-religios al omului.
* Daniela Lupiș este profesor metodist, disciplina Religie, cadru didactic la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Iași (Articol publicat în „Ziarul Lumina”, Ediția de Moldova, 11 mai 2011)
