În Sala „Consilium” din Palatul Patriarhiei a avut loc astăzi, 31 august, prima întâlnire de lucru din cadrul proiectului „Alege școala! 2”, în urma extinderii programului „Alege școala” și în Ardeal, Banat, Oltenia, Sudul Moldovei și Dobrogea, informează TRINITAS TV. Proiectul „Alege școala!”, derulat de Patriarhia Română în parteneriat cu Fundația World Vision România, a fost demarat în anul 2009 în Mitropolia Munteniei și Dobrogei și în Mitropolia Moldovei și Bucovinei.
„A avut loc prima întâlnire a echipei de implementare a proiectului. Au venit din toată țara toți formatorii, coordonatorii și toată echipa care se va ocupa de implementarea proiectului pe următorii trei ani. S-au discutat chestiuni elementare privind strategia proiectului, partea tehnică, chestiuni de substanță privind selectarea preoților și problemele inerente care au apărut în primul proiect ‘Alege Școala!’. Astăzi este vorba de fapt despre extinderea acestui proiect la nivelul întregii țări și este, ca să spunem așa, un pas înainte și foarte important pe care Biserica îl face în acest proiect și în prevenirea abandonului școlar și a oferirii copiilor care se vor implica în proiect a unei soluții pentru viitor”, a declarat Pr. Insp. Constantin Naclad din cadrul Sectorului Teologic-educațional al Patriarhiei Române.
Informații despre întâlnirea de astăzi aflăm și de la Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu: „Scopul întâlnirii este unul benefic pentru copiii țării din regiunile centrale și în seria a doua a proiectului ‘Alege Școala !’. Se reiterează acest proiect la nivelul întregii țări și se reformează grupele de formatori, grupele care vor coordona din punct de vedere al managementului proiectului această acțiune la nivelul județelor mai cu seamă din Transilvania și o parte din Banat și Oltenia. Importanța zilei constă în aceea că se restrânge o echipă care lucrează împreună de câțiva ani buni la proiectul ‘Hristos împărtășit copiilor’, celălalt proiect a cărui continuare este proiectul ‘Alege Școala !’, și că în acest fel putem să dăm continuitate unui gând de pastorală catehumenală mult mai amplă decât celelalte care s-au desfășurat la nivelul Patriarhiei Române până acum arătându-le copiilor că ne pasă nu doar de rugăciunea și prezența lor la Biserică, ci și de bucuria de a petrece timpul liber împreună cu Hristos”.
În următorii trei ani, pe parcursul desfășurării proiectului „Alege școala!”, sesiunile de formare vor reuni peste 2000 de preoți din cuprinsul Patriarhiei Române, beneficiarii direcți fiind aproximativ 18.000 de copii.
„Reprezint regiunea de sud-est și anume parohiile din Buzău, Vrancea și câteva din Galați. Acest proiect este o șansă, deoarece aici se întâlnesc mai mulți factori implicați în ceea ce proiectul lansează ‘Alege Școala !’. Este vorba în primul rând de comunitate, este vorba de familie și mai ales este vorba de Biserică, unul dintre factorii pe care noi ca reprezentanți ai școlii ni-i dorim aproape”, a spus Prof. Maria Monalisa Pleșa de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Buzău.
Lansarea oficială a proiectului „Alege Școala! 2” va avea loc mâine, în cadrul unei conferințe de presă organizată la ora 11.00, în Sala „Consilium” din Palatul Patriarhiei.