Expoziția de ouă încondeiate și icoane pe sticlă și expoziția de fotografie religioasă organizată în cadrul Protoieriei Pitești se desfășoară în perioada 14-16 aprilie. Evenimentul are loc cu binecuvântarea IPS Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, sub coordonarea părintelui Anton Dicu, Inspector eparhial al Protoieriei Pitești, prin Biroul de catehizare a tineretului în parteneriat cu ISJ Argeș, în sala Protoieriei. Au fost expuse lucrările a peste 85 de elevi de gimnaziu și liceu. Părintele Inspector Anton Dicu a declarat: ‘Evenimentul se înscrie în șirul manifestărilor ‘Anului Omagial al Crezului Ortodox și al Autocefaliei Românești’.
Tematica expoziției de ouă încondeiate a constituit-o Învierea Domnului, iar expoziția de artă fotografică cuprinde teme religioase cu aspecte din viața Bisericii, pe care copiii le-au surprins sub îndrumarea profesorilor.’ Participanții au primit diplome din partea IPS Calinic și au fost premiate cele mai bune eseuri. Expoziția de fotografie se bucură și de extraordinara participare a Asociației internaționale ‘OrthPhoto’, informează „Ziarul Lumina”.