Expoziție de icoane la Facultatea de Teologie din București

La Galeria „Byzantion” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din București a fost vernisată pe 2 martie 2012 expoziția „Chip al sfințeniei în icoana ortodoxă. Îndemn spre rugăciune”. Lucrările au fost realizate de studenții anului III, de la specializarea Artă Sacră – Pictură.

„Fiecare student care ajunge la o împlinire a studiilor sale trebuie să demonstreze că este în măsură să execute sfinți începând de la prooroci, apostoli, cuvioși sau ierarhi ai Bisericii și după aceea mai târziu, poate în semestrul al doilea, vor putea să realizeze compoziții la mărime naturală în așa fel încât să îi ajute pentru pregătirea lor profesională de mai târziu, pentru studiile masterale și pentru împlinirea profesiei pe care o au”, a precizat pentru TRINITAS TV Lect. dr. Dumitru Sorica, Departamentul de Teologie Sistematică, Practică și Artă Sacră.

Pr. Prof. Dr. Ștefan Buchiu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din București a declarat: „Am vrut să subliniem importanța Duminicii Ortodoxiei, Duminica în care serbăm restabilirea cultului Sfintelor Icoane și poate nu este o altă perioadă a anului bisericesc mai propice decât aceasta a Postului Mare legată și de Duminica Ortodoxiei ca să ne amintim și să venerăm și să mărturisim altora importanța și semnificația Icoanei Ortodoxe”.

Lucrările studenților vor rămâne expuse timp de o săptămână.

Comentarii Facebook


Știri recente