Expoziție de icoane dedicată Anului omagial al Tainei Sfântului Maslu și al îngrijirii bolnavilor, în Episcopia Caransebeșului

Marți, 6 martie, în Sala de festivități ‘Episcop Elie Miron Cristea’ a Episcopiei Caransebeșului a avut loc vernisajul unei expoziții de icoane, având ca tematică ‘Anul omagial al Tainei Sfântului Maslu și al îngrijirii bolnavilor’ și ‘Anul Sfântului Mitropolit Andrei Șaguna și Banatul’, comemorat anul acesta în Episcopia Caransebeșului.

La acest eveniment a fost prezent și Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, care a oferit diplome de participare și daruri tuturor elevilor participanți, după cum informează „Ziarul Lumina”. Au fost expuse peste 90 de lucrări, aparținând celor 64 de elevi participanți, din toate regiunile eparhiei. Elevii prezenți fac parte din cercurile de pictură susținute de Episcopia Caransebeșului în cadrul Biroului de cateheză parohială, dar și elevi de la cercurile de pictură susținute de profesorii de religie din școlile eparhiei. Dacă până acum expozițiile de pictură se organizau doar la nivelul cercurilor de pictură, evenimentul acesta reprezintă prima acțiune de acest fel la nivel eparhial. Aflându-ne într-o perioadă de urcuș duhovnicesc, un pelerinaj spiritual interior a presupus și vernisajul de icoane pictate de elevii școlilor catehetice coordonate de Biroul de catehizare din cadrul Sectorului cultural al Episcopiei Caransebeșului. Dacă antropologia Triodului este una a omului căzut, și acest eveniment catehetic a însemnat o ‘căutare a chipului pierdut’, cum denumea Gabriel Bunghe teologia icoanei rublioviene, o replică la antropologia, relativismul moral și problemele lumii moderne. Perioada desfășurării vernisajului iconografic nu a fost întâmplător aleasă.

La fel cum dogma venerării icoanei încheie edificiul teologic al Ortodoxiei ca o cheie de boltă a epocii sinoadelor ecumenice, tot astfel și pictura de icoane a centrelor catehetice reprezintă o summa aplicată a întregului proces catehetic-mistagogic. Tematica aleasă de copii a fost, cu predilecție, aceea a vindecărilor și minunilor săvârșite de Mântuitorul Iisus Hristos asupra naturii omenești, dar au existat și icoane ale unor sfinți, ale Maicii Domnului. Dialogul teologic lipsit de cuvinte, dintre Mântuitorului și Fecioara Maria din icoana ‘Izvorul Tămăduirii’, pictată de eleva Școlii Catehetice din Reșița Montană, Lăcătușu Georgiana, are ca temă mântuirea omului.

Privitorul trebuie să fie ‘înfiat’ în Duhul pentru a putea fi capabil să privească temeiul baptismal al propriei ființări. Icoana nu este o imagine pentru meditația privată, ci asceza/postul privirii reprezintă un eveniment în progresie continuă pe măsura creșterii noastre duhovnicești. În acest fel, harisma profetică a creativității suprimă falsa dilemă: cultură sau sfințenie, spune și Paul Evdochimov. Icoana se situează dincolo de cultură, devine o lucrare sacerdotală, ‘sacrament care preface orice formă de cultură într-un loc teofanic’.

Limbajul artei eclesiastice funcționează ca semn, cheamă la trecerea înspre prototip, la deplasarea de la modul aparenței la modul adevărului, modul existenței adevărate. Decăderea ei în religiozitate însă nu mai ‘povestește’ întâmplări supranaturale, urmărește să emoționeze persoana. Funcționând conform unor interese psihologice individuale ale unei religiozități instictuale, spune Ch. Yannaras, ea ignoră ‘trecerea înspre prototip’ prin reprezentarea unei lumi a simțurilor, sacralizată ideologic. Cuvântul mântuire provine din verbul grecesc sozo, care înseamnă a face sănătos, adică a aduce la integralitate, la desăvârșire. Înțelegem, acum, de ce reprezentările iconografice ale sfinților corespund tematicii anului omagial al îngrijirii bolnavilor, al însănătoșirii naturii umane în general. Realizate iconic, trupurile sfinților pictate într-un tropos eshatologic reprezintă integralitatea și desăvârșirea naturii umane. Preț de câteva clipe, Sala de festivități ‘Episcop Elie Miron Cristea’ a Episcopiei Caransebeșului a devenit centrul de cunoaștere mistagogic-iconică a lui Dumnezeu, chemând după sine și anul viitor altă irumpere a ‘imaginii’ prezentului atemporal pentru a deveni sursă a imaginarului contemporan răvășit de o spiritualitate neopăgână, un nou politeism, o remitologizare a vieții, echivalentul unei noi ‘căderi’ a omului.

Comentarii Facebook


Știri recente