Expoziție de icoane a membrilor din Atelierul Sfântul Ioan Damaschin, la Iași

Asociația „Sfântul Damian” din Iași, în parteneriat cu Mănăstirea Bucium, a organizat vineri, 30 noiembrie 2012, la Moldova Mall din Iași o expoziție de icoane, informează „Ziarul Lumina”. Icoanele aparțin celor zece copii și tineri membri ai Atelierului de creație icoane „Sfântul Ioan Damaschin”, realizat în cadrul unui proiect implementat de Asociația „Sfântul Damian”, cu finanțare de la Fundația „Soroș” România. În cadrul evenimentului, care s-a derulat cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, au susținut alocuțiuni protos. Irineu Bălan, starețul Mănăstirii Bucium din Iași, Roxana Mihai, psihologul Asociației „Sfântul Damian”, și Bogdan Chirucă, iconar în cadrul Atelierului „Sfântul Ioan Damaschin” al Mănăstirii Bucium.

„Prin această expoziție am încercat să punem în valoare nu doar talentul copiilor, ci și să le oferim o oportunitate de afirmare a vocației lor, pentru a fi cunoscuți în comunitate. La finalul expoziției, icoanele vor ajunge la copiii și tinerii care le-au realizat”, a spus Bogdan Butuc, director executiv al Asociației „Sfântul Damian”.

Expoziția este deschisă până pe 9 decembrie în foaierul expozițional, aflat la etajul III în Moldova Mall din Iași.

Comentarii Facebook


Știri recente