Expoziție de Biserici și clădiri salvate la Biserica Toți Sfinții din Râmnicu Vâlcea

O nouă expoziție pune în lumină salvarea și protejarea tezaurului patrimoniului cultural din România. Aceasta s-a deschis la Biserica „Toți Sfinții” din municipiul Râmnicu Vâlcea, potrivit Biroului de Presă al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Pe fațada exterioară a curții bisericii, a fost amplasată Expoziția Biserici și clădiri salvate de Dr. Ing. Eugeniu Iordăchescu, putând fi admirată de râmniceni, turiști și pelerini ce trec pe Bulevardul Calea lui Traian. În cadrul expoziției sunt prezentate parte din cele 29 de biserici și clădiri translatate de pe vechile amplasamente pentru a fi salvate de la demolare în contextul reamenajărilor zonale.

Inginerul Iordăchescu a translatat 10 biserici în București și 2 în afara lui, 16 blocuri și statuia Domnița Bălașa, în total 29 de clădiri mutate. Printre cele din București, amintim translatarea Palatului Sinodal din incinta Mănăstirii Antim din București, Biserica „Sf. Ilie” Rahova, care are pictură de Tăttărăscu, Biserica Olari de pe Calea Moșilor, Biserica „Sfântul Ioan Nou”, Biserica Cuibul cu Barză. A ridicat și Biserica Mănăstirii Râmeț cu 2,08 m, pentru a nu mai intra apa în ea.

Mecanismul prin care era mutat imobilul nu era atât de complex, pe cât de ingenios: a construit o platformă de susținere pe care era ancorat, pe ca apoi să fie tras pe șine. Viteza cu care se deplasa era mică, de câțiva metri pe oră. Biserica Schitul Maicilor a fost mutată 245 de metri, o construcție cu o greutate de 700 de tone. „Am făcut cinci mișcări în spațiu cu ea, am rotit-o cu 36 de grade, am ridicat-o 1,67 m și apoi am coborât-o 25 de centimetri”, mărturisea inginerul român.

Reușita acestor demersuri l-a determinat să coordoneze și mutarea altor clădiri. Printre acestea este Spitalul din Craiova, Banca Națională din Miercurea Ciuc, mutată 142 m, Casa Anton Pann din Râmnicu Vâlcea, dar și un bloc de pe Bulevardul Republicii, două pe Șoseaua Ștefan cel Mare. Și în Alba Iulia a despărțit în două un bloc cu patru scări. Era exact în mijlocul bulevardului care duce în piața din fața catedralei. Le-a depărtat la 45 de metri, o jumătate a „pus-o” într-o parte și cealaltă dincolo.

Inițiativa expoziției a aparținut Academiei de Studii Economice din București, iar după vizualizarea ei în capitală, în baza parteneriatului dintre Parohia „Toți Sfinții” și Primăria Râmnicu Vâlcea s-a dorit să se facă publică salvarea și protejarea patrimoniului cultural național ce a fost salvat de la demolare prin grija unui om cu suflet nobil și inimă mare, Dr. Ing. Eugeniu Iordăchescu.

Comentarii Facebook


Știri recente