Expoziția-concurs Din moși strămoși – EUROPA – tradiții și obiceiuri de iarnă, la Palatul Patriarhiei

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în perioada 18 decembrie 2008 – 8 ianuarie 2009, în sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei, Asociația Învățătorilor din Municipiul București și Județul Ilfov organizează expoziția-concurs cu participare internațională Din moși strămoși – EUROPA – tradiții și obiceiuri de iarnă. Expoziția cuprinde cele mai reușite picturi, colaje, felicitări și măști realizate de copii între 3-10 ani din 34 de județe, precum și din Italia, Polonia si Bulgaria.

La vernisajul expoziției au participat Preafericitul Parinte Patriarh Daniel, doamna Gabriela Pastor, secretar de stat în cadrul Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, d-l Stelian Victor Fedorca, Inspectorul General din cadrul Inspectoratului Școlar al Municipiului București, cadre didactice, părinți.

Cu acest prilej, a fost lansată cartea O zi de neuitat, culegere de texte literare și poezii scrise de câteva sute de elevi din ciclul primar din municipiul București și județul Ilfov.

Asociația Învățătorilor din Municipiul București și Județul Ilfov a oferit Preafericitului Parinte Patriarh Daniel o plachetă de membru de onoare al Asociației pentru sprijinul acordat cadrelor didactice si elevilor din ciclul primar din București și Ilfov.

La eveniment au fost prezenți cincizeci de elevi colindători, care au susținut un scurt concert de colinde. Toți copiii prezenți în sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei au primit daruri.

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMNE

Comentarii Facebook


Știri recente

Mănăstirea Mușinoaele are un nou stareţ

Ieromonahul Sofronie Nechita este noul stareţ al Mănăstirii Mușinoaele din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei. Părintele a fost prezentat obştii duminică de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, care şi-a exprimat convingerea că noul stareţ va continua cu aceeași…