Examen de Licență la Facultatea de Teologie Ortodoxă Episcop Dr. Vasile Coman a Universității din Oradea

Zilele de 29 și 30 iunie 2011 au fost încărcate de emoție și de bucurie sfântă pentru absolvenții de studii de licență și master ai Facultății de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” a Universității din Oradea, după cum ne-a mărturisit Pr. Lect. Univ. Dr. Doru Fer.

Miercuri, 29 iunie, după săvârșirea Sfintei Liturghii, începând cu ora 15, studenții specializărilor Teologie Pastorală și Teologie Asistență Socială au susținut probele scrise la disciplinele fundamentale și disciplinele de specialitate, acestea presupunând evaluarea cunoștințelor dobândite pe parcursul celor patru, respectiv trei ani de studii.

A doua etapă a examenului, din ziua de 30 iunie, a constat din susținerea și prezentarea lucrărilor de licență și de disertație, unde s-au prezentat 46 de studenți de la specializarea Teologie Pastorală, 11 de la specializarea Teologie Asistență Socială și 39 de la studiile de Masterat.

După prezentarea lucrărilor toți absolvenții declarați admiși s-au îndreptat spre capela Facultății de Teologie Ortodoxă cu hramul „Sfântul Teodor Studitul” unde au primit binecuvântarea arhierească din partea chiriarhului locului, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, și au depus jurământul de credință și de fidelitate față de Biserica Ortodoxă.

Slujire, jertfelnicie, râvnă și misiune

În mesajul adresat cadrelor didactice și absolvenților, PS Sofronie a subliniat faptul că anul acesta se împlinesc douăzeci de ani de activitate neîntreruptă de la reluarea învățământului teologic orădean. De asemenea, Preasfinția Sa a remarcat contribuția majoră a cadrelor didactice și a absolvenților pe tărâm pastoral-misionar, cultural, didactic și social. Ajutați de entuziasmul tinereții, curaj și jertfelnicie, proaspeții absolvenți vor reuși să se ridice la înălțimea chemării lor, astfel ei devenind fideli apărători ai învățăturii lui Hristos și ai Bisericii Sale.

La final, Ierarhul a oferit un premiu pentru Șeful de promoție, absolventul Ioan Adrian Roman, constând într-o diplomă specială, dar și cărți și reviste cu conținut teologic, editate de Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române și de Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei.

Festivitatea s-a încheiat cu cuvântul de mulțumire adresat Ierarhului de către Pr. Prof. Univ. Dr. Nicu Dumitrașcu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman”, și cu declararea absolvenților ca și licențiați în teologie.

Comentarii Facebook


Știri recente

Pr. Ionuț Tutea: A fi alături de vârstnici nu este doar o obligație, ci un mod de a ne desăvârși existența în comunitate

Părintele Ionuț Tutea, consilier eparhial la Sectorul Social-Filantropic și Misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a fost sâmbătă invitatul online al Asociației Femeilor Ortodoxe din Mitropolia celor două Americi (AROLA). Coordonatorul activității filantropice din eparhia Bucureștilor a…