Examen de finalizare a studiilor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Oradea

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, absolvenţii Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman”, din cadrul Universităţii din Oradea, specializările Teologie Pastorală şi Teologie Asistenţă Socială, au susţinut luni, 6 iulie 2015, examenul de licență, proba scrisă la disciplinele fundamentale şi disciplinele de specialitate, aceasta presupunând evaluarea cunoştinţelor dobândite pe parcursul celor patru, respectiv trei ani de studii, a precizat Pr. Lect. Univ. Dr. Doru Fer.

A doua probă a examenului s-a desfăşurat marți, 7 iulie 2015, şi a constat în susţinerea şi prezentarea lucrărilor de licenţă şi de disertaţie, unde s-au prezentat 28 de studenţi de la specializarea Teologie Pastorală, 14 de la specializarea Teologie Asistenţă Socială, iar 43 de absolvenți de la studiile universitare de masterat.

Conform tradiţiei Bisericii noastre strămoşeşti, după prezentarea lucrărilor, toţi absolvenţii declaraţi admişi s-au îndreptat spre capela „Sfântul Teodor Studitul” a Facultăţii de Teologie Ortodoxă, unde au depus jurământul de credinţă şi de fidelitate faţă de Biserica Ortodoxă Română.

Preacucernicul Părinte Prof. Univ. Dr. Dumitru Megheşan, decanul facultăţii, a adresat câteva îndemnuri absolvenţilor fiind încredinţat de faptul că, ajutaţi de entuziasmul tinereţii, curaj şi jertfelnicie ei vor reuşi să se ridice la înălţimea chemării lor, devenind mărturisitori și fideli apărători ai învăţăturii lui Hristos şi ai Bisericii Sale. Totodată, Părintele decan a făcut trimitere la responsabilitățile majore pe care le implică slujirea preoțească, arătând că în calitatea lor de slujitori ai lui Hristos, fie de la sfintele altare, fie din centrele de asistență socială, cu toții trebuie să existe și să vieze în Hristos Domnul.

Momentul festiv s-a încheiat cu cuvântul de mulţumire adresat Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, de către Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Megheşan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman”, şi cu declararea absolvenţilor ca licenţiaţi în teologie, respectiv absolvenţi de studii universitare de masterat cu diplomă de absolvire.

Comentarii Facebook


Știri recente