Marți, 28 iunie a.c., s-a încheiat la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviștei, Examenul de Capacitate Preoțească, sesiunea iunie 2011, la care a s-au înscris 29 de absolvenți ai Facultății de Teologie și au promovat 22 de candidați, potrivit Biroului de Presă al Arhipiscopiei Târgoviștei.
Comisia de examen a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon și a fost alcătuită din profesori de la Facultatea de Teologie a Universității „Valahia” din Târgoviște și părinți consilieri de la Centrul Eparhial.
Examenul a constat din evaluarea, în scris, a cunoștințelor de doctrină, misiune și morală creștină, și, la oral, a cunoștințelor de tipic și liturgică, muzică bisericească, catehetică, omiletică, dar și drept și administrație bisericească, conform hotărârii Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române nr. 677 din anul 2002.
În general, participanții la examen au fost pregătiți, cunoscând principalele provocări pastorale și misionare cu care se confruntă Biserica noastră în contemporaneitate, dar și fundamentele învățăturii de credință ortodoxă și aplicațiile ei pastorale.