Examen de Capacitate Preoțească în Arhiepiscopia Târgoviștei

În zilele de 7 și 8 octombrie 2010 a avut loc la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviștei, Examenul de Capacitate Preoțească, la care s-au înscris 46 de absolvenți ai Facultății de Teologie, prezentându-se 44 de candidați, informează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.

Comisia de examen a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit, Prof. Univ. Dr. Nifon și a fost alcătuită din profesori de la Facultatea de Teologie a Universității „Valahia” din Târgoviște și părinți consilieri de la Centrul Eparhial.

Examenul a constat din evaluarea, în scris, a cunoștințelor de doctrină, misiune și morală creștină, și, la oral, a cunoștințelor de tipic și liturgică, muzică bisericească, catehetică, omiletică, dar și drept și administrație bisericească, conform hotărârii Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române nr. 677 din anul 2002.

În general, participanții la examen au fost pregătiți, cunoscând principalele provocări pastorale și misionare cu care se confruntă Biserica noastră în contemporaneitate, dar și fundamentele învățăturii de credință ortodoxă și aplicațiile ei practice.

Comentarii Facebook


Știri recente