Examen de capacitate preoțească în Arhiepiscopia Sibiului, 18 septembrie 2009

Arhiepiscopia Sibiului organizează în data de 18 septembrie a.c. examenul de titularizare (capacitate preoțească), în vederea ocupării posturilor vacante de candidații dornici să devină parte a clerului, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Sibiului. Examenul de capacitate este valabil timp de un an de zile. Numirea pe post ca titular se va face în limita posturilor publicate și în ordinea mediilor. Media generală de titularizare rezultă din suma mediei examenului de licență, a mediei celor patru ani și a mediei examenului de capacitate, împărțită la trei. Examenul va avea o probă scrisă și una orală, iar subiectele aparțin domeniilor pastoral-liturgic, cultural-misionar și social-filantropic.

Comentarii Facebook


Știri recente