Examen de admitere la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, 22 iulie 2009

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a organizat ieri, 22 iulie 2009, examenul de admitere pentru candidații care au depus dosarele la una dintre cele patru specializări oferite de această instituție de învățământ universitar. Astfel, absolvenții de liceu au optat fie pentru specializarea Teologie Pastorală, Teologie Didactică, Teologie Socială sau Artă Sacră. La specializarea Teologie Didactică se pregătesc cei care doresc să predea disciplina Religie în școli, iar cei care urmează Arta Sacră vor fi restauratori și pictori bisericești. Cei declarați admiși la specializarea Teologie Socială se vor putea angaja în unitățile de asistență socială ale Bisericii și statului. Pentru a fi admiși la Teologie Dogmatică, candidații trebuie să treacă examenul tip grilă la disciplina Dogmatică. La Teologie Didactică și Socială examenul va consta în concurs de dosare, iar la Artă Sacră se dă în plus o probă eliminatorie de desen. Numărul total al candidaților înscriși este de 313. Ei sunt repartizați pe specializări, după cum urmează: la Teologie Pastorală 171 de candidați pe 137 locuri bugetare, din care doi sunt participanți la olimpiadele de Religie faza națională, doi sunt romi și doi sunt candidați din Republica Moldova. La aceeași secție mai concurează 38 de candidați care au deja o licență, Teologia fiind a doua facultate pentru ei. Pentru Teologie Didactică s-au înscris 25 de candidați pe 50 de locuri. Pentru aceeași specializare, dar la locurile rezervate celor care au deja o licență, sunt 7 candidați. Teologia Socială beneficiază de 50 de locuri, din care s-au ocupat numai jumătate. Arta Sacră are 50 de locuri pentru care sunt 29 de candidați și patru olimpici, care nu vor mai participa la concurs. La începutul lunii septembrie Facultatea „Justinian Patriarhul”, cu excepția Teologiei Pastorale, va organiza a doua sesiune de admitere pentru completarea locurilor libere.

Sursa: ziarullumina.ro

Comentarii Facebook


Știri recente