Eveniment editorial la Timișoara

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, vineri, 27 iulie 2012, la Centrul eparhial din Timișoara au fost lansate lucrările ‘Iosefinul ortodox. Contribuții monografice’ a pr. dr. Ionel Popescu și ‘Biserici și temple’, semnată de Matei Barbu, informează Ziarul Lumina, Ediția de Banat.

Evenimentul s-a desfășurat în sala de festivități a Centrului eparhial, în prezența a numeroși preoți, profesori și oameni de cultură, iubitori de istorie, cu toții dornici să cunoască mai multe aspecte din istoria religioasă a orașului de pe Bega. Cu această ocazie a fost prezentată și noua serie a revistei eparhiale ‘Învierea’, coordonată de pr. Marius Florescu, care, începând cu această lună, apare într-un format modern și cu un conținut editorial mai bogat, respectând cele mai înalte standarde de tipărire.

În deschiderea evenimentului, pr. Zaharia Pereș, consilier cultural al Arhiepiscopiei Timișoarei, a transmis autorilor, pr. Ionel Popescu și Matei Barbu, mesajul de felicitare și apreciere a Înalt Preasfințitului Mitropolit Nicolae, pentru efortul depus în realizarea celor două volume importante pentru viața religioasă din această parte a țării. În continuare, au rostit alocuțiuni profesorii Victor Neumann și Claudiu Arieșan, de la Universitatea de Vest din Timișoara, ing. Răzvan Hrenoschi, directorul Direcției Cooperare și Informatică a CJT Timiș, și pr. Marius Florescu, de la Biroul de presă al Mitropoliei Banatului. Din partea Consiliului Județean Timiș au participat la eveniment Titu Bojin, președintele CJ Timiș, Adam Crăciunescu, director general Romsilva, și Dinu Barbu, consilier al Direcției Cooperare și Informatică. Totodată, au participat și acad. Ion Păun Otiman, secretarul general al Academiei Române, și Tudor Crețu, directorul Bibliotecii Județene Timiș. Volumul intitulat ‘Biserici și temple’, tipărit la Editura Art Press din Timișoara, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, aduce în atenția cititorilor un bogat material documentar despre lăcașurile de cult timișorene, aparținătoare cultelor religioase din această parte a țării.

‘De multă vreme, în cadrul Consiliului Județean Timiș ne doream să ilustrăm spiritul Banatului, mai precis, acest exemplu pe care îl oferă Timișoara în ceea ce privește buna înțelegere și conviețuire a numeroaselor culte religioase. Dorim ca acest volum să fie un îndemn la cultură, un îndemn la descoperirea adevăratelor valori și totodată o invitație la cunoașterea istoriei din spatele numeroaselor lăcașuri de cult din orașul nostru’, a precizat ing. Răzvan Hrenoschi.

A doua carte lansată, ‘Iosefinul ortodox. Contribuții monografice’ a preotului Ionel Popescu, prezintă numeroase informații din istoria Parohiei timișorene Iosefin, referitoarea la biserica cu hramul ‘Nașterea Maicii Domnului’, corul parohial, tipografia parohială, biblioteca și cantina socială a parohiei, precum și despre activitățile misionar-filantropice și culturale organizate de-a lungul anilor. Cele două volume, ‘Biserici și temple’, respectiv ‘Iosefinul ortodox. Contribuții monografice’, pot fi achiziționate de la librăriile Arhiepiscopiei Timișoarei, precum și de la pangarul Catedralei mitropolitane din Timișoara.

Comentarii Facebook


Știri recente