Eveniment dedicat săptămânii antiviolenței la Timișoara

Casa Corpului Didactic (CCD) Timiș, în parteneriat cu Inspectoratul Județean de Poliție Timiș și Inspectoratul Școlar Județean Timiș, a organizat în această săptămână o serie de activități cu scopul prevenirii violenței în rândul elevilor din școli, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Banat.

Toate aceste acțiuni desfășurate de profesorii și elevii timișeni au fost încununate de întâlnirea directorilor educativi din fiecare școală, însoțiți de câte doi elevi reprezentativi, astăzi, începând cu ora 13:00, la Colegiul Național de Artă ‘Ion Vidu’ din Timișoara.

Din încredințarea Înalt Preasfințitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, a participat la această întâlnire, ca delegat al Arhiepiscopiei Timișoarei, pr. Zaharia Pereș, consilier cultural la Centrul Eparhial.

Evenimentul a debutat cu prezentarea a trei proiecte ce au ca prim obiectiv sensibilizarea elevilor asupra consecințelor negative ale violenței și conștientizarea acestora cu privire la tipurile de violență pe care le pot întâlni în mediul școlar.

În acest sens, prof. metodist Simona Duiuleasa a prezentat proiectul MATRA ‘Prevenirea delincvenței juvenile în școli și în zona adiacentă’, proiect al Ministerului Educației, în parteneriat cu Inspectoratul General de Poliție și susținut de Regatul Țărilor de Jos, a urmat prof. metodist Adriana Botea, care a prezentat proiectul ‘Tineri împotriva violenței’, iar în final, dna prof. Elena Samoilă, director CCD Timiș, a făcut cunoscut celor prezenți proiectul-pilot ‘Poate fi violența controlată?’, realizat în parteneriat cu ISJ Timiș, Facultatea de Sociologie și Psihologie, din cadrul Universității de Vest Timișoara și CCD Timiș.

Întâlnirea s-a încheiat cu trei piese de teatru, ce au avut ca tematică prevenirea violenței de orice natură în rândul tinerilor, susținute de către elevii de la Grupul Școlar Silvic Timișoara, Grupul Școlar de Transporturi Auto Timișoara și Liceul Teoretic ‘Jean Louis Calderon’ din Timișoara.

Comentarii Facebook


Știri recente