Eveniment cultural-religios de 1 Decembrie, la Sibiu

Asociația Studenților Creștini Ortodocși din România (ASCOR), filiala Sibiu, împreună cu Asociația Pro Basarabia și Bucovina, filiala Sibiu, și Universitatea ‘Lucian Blaga’ din oraș, organizează astăzi un amplu eveniment dedicat zilei de 1 Decembrie, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Transilvania. Manifestările religioase, artistice și culturale vor avea loc la Catedrala mitropolitană din Sibiu și în Aula ‘Mitropolit Ioan Mețianu’ a Facultății de Teologie Ortodoxă ‘Andrei Șaguna’ sub genericul ‘Unitate. Spiritualitate. Dăinuire’. Programul va debuta la ora 18:00 cu oficierea unui Parastas pentru eroii naționali, după care vor avea loc o serie de comunicări științifice și discuții. Invitați la aceste evenimente sunt decanul Facultății de Istorie și Patrimoniu din Sibiu, conf. dr. Sorin Radu, prep. dr. Tiberiu Costăchescu de la Facultatea de Jurnalistică, conf. dr. Sebastian Moldovan de la Facultatea de Teologie, Pavel Moraru de la Facultatea de Științe Politice, Relații Internaționale și Studii Europene, și președintele Asociației Pro Basarabia și Bucovina, filiala Sibiu, Vasile Hodorogea, membru al aceleiași asociații, și studenta Angela Zoporojan din Basarabia. Se va viziona un film despre Unire/Unitatea românilor, iar corul ASCOR Sibiu și corul psaltic ‘Sfântul Andrei’ al Catedralei mitropolitane vor susține un program de cântece religioase și patriotice.

Comentarii Facebook


Știri recente