Evanghelia Învierii, un dar către toți oamenii

În Duminica Paștilor a avut loc una dintre cele mai importante, frumoase și în același timp pline de semnificații slujbe religioase, slujba celei de-a doua Învieri. O Vecernie specială, al cărei punct culminant îl reprezintă citirea textului Evangheliei după Ioan 20, 19 – 25. O slujbă aleasă, cu un istoric mai puțin cunoscut.

Atât numele, cât și desfășurarea acestei slujbe din Duminica Paștilor sunt speciale. Dar mai ales pentru creștinii ortodocși ea reprezintă o sursă importantă de ‘adăpare’ a sufletelor. Despre istoric, conținut, însemnătate și importanță ne vorbește pr. prof. drd. Emil Nedelea Cărămizaru, parohul Bisericii ‘Sfântul Gheorghe-Nou’ din București.

‘Sărbătoarea Învierii Domnului reprezintă punctul culminant al întregii spiritualități creștine, centrul în jurul căruia gravitează viața tuturor celor ce trăiesc împreună cu Hristos. Nu întâmplător în imnografia ortodoxă Învierea Domnului este numită ‘sărbătoare a sărbătorilor’, izvor nesecat de bucurie pentru toți cei ce merg pe drumul cel aspru al mântuirii. Învierea Mântuitorului Iisus Hristos întărește nădejdea mântuirii noastre, scoate existența noastră de sub vălul păcatului și al morții, repunând-o pe calea comuniunii cu Dumnezeu. Nu trebuie să scăpăm din vedere că Învierea Domnului trebuie înțeleasă ca sărbătoare a iubirii Sfintei Treimi revărsată peste întreaga lume. Din dragostea Tatălui pentru noi oamenii, Fiul Său, născut mai înainte de veci, se întrupează, făcându-se om asemenea nouă, pătimind și primind moartea pentru ca noi toți să nu mai umblăm pe calea întunericului, ci pe cea a luminii celei neapropiate. Lumea întreagă se transformă odată cu Învierea Mântuitorului Hristos, devenind spațiu iradiant al harului Duhului Sfânt, Cel ce pe toate le sfințește’, afirmă părintele Cărămizaru.

Vecernie specială

Aceste premise au stat la baza rânduielilor pe care Biserica le-a rostuit pe toată perioada sărbătorilor pascale. În răstimpul amintit, se săvârșesc slujbe speciale, prin intermediul cărora bucuria Învierii să ajungă și să se statornicească în inima tuturor credincioșilor săi. Slujba celei de-a doua Învieri este în fapt o Vecernie specială, al cărei punct central îl reprezintă citirea textului Evangheliei după Ioan de la capitolul 20, versetele de 19 la 25, în 12 limbi. ‘Originea acestei practici nu este foarte clară, însă trebuie pusă în legătură cu trimiterea Apostolilor la propovăduire în întreaga lume și mai ales cu predica Apostolilor după Cincizecime, când toți cei prezenți la Ierusalim, indiferent de neam și de limbă, au înțeles mesajul ucenicilor Mântuitorului Iisus Hristos. Darul glosolaliei a avut menirea de a sprijini actul propovăduirii, Apostolii și oamenii aleși de Dumnezeu putând să transmită celor ce-i ascultau adevărul despre Iisus Hristos cel mort și înviat, prin care a venit mântuirii întregii lumi’, mai spune părintele amintit.

Text revelator

Despre textul evanghelic citit în cadrul celei de-a doua Învieri – preotul îl definește ca fiind revelator: ‘Se cuvine să observăm faptul că el este cel care explică timpul săvârșirii și rânduiala slujbei pe care o săvârșim. Versetul 19 precizează în mod clar că acțiunea se petrece ‘seara, în ziua aceea, întâia a săptămânii (duminica)’. Mântuitorul intră prin ușile încuiate de către Apostoli ‘de frica iudeilor’ și, binecuvântându-i, le împărtășește harului Duhului Sfânt, întărindu-i astfel și trimițându-i la propovăduire. Ultimele două versete fac referire la neîncrederea Sfântului Apostol Toma, care cere dovezi palpabile pentru a crede în minunea Învierii. Pentru a răspunde acestei necredințe, imnele cântate în cadrul acestei slujbe insistă asupra dumnezeirii Fiului, ca principal argument în favoarea Învierii Sale din morți: ‘Celui mai înainte de veci din Tatăl născut/ lui Dumnezeu Cuvântului, Celui întrupat din Fecioara Maria, / veniți să ne închinăm! / Că crucea răbdând, îngropării S-a dat, / precum Însuși a voit/ Și înviind din morți, / M-a mântuit pe mine, omul cel rătăcit’. Mai mult, pentru a întări cele spuse de cântările zilei, slujitorii sfintelor biserici citesc Sfânta Evanghelie în douăsprezece limbi’.

Dublu înțeles

Simbolismul citirii Sfintei Evanghelii în douăsprezece limbi este dublu, explică părintele Cărămizaru. ‘Acest act liturgic vine să răspundă pe de-o parte necredinței lui Toma, pregătind astfel credincioșii pentru învățătura Evangheliei ce urmează a se citi în prima duminică a Penticostarului, iar pe de altă parte ne arată că Evanghelia Învierii este darul lui Dumnezeu către toții oamenii, indiferent de locul în care trăiesc sau limba și cultura pe care le posedă. Învierea Domnului este actul universal mântuitor, prin care întreaga creație renaște la o nouă viață, lepădând stricăciunea păcatului și a morții și înveșmântându-se cu veșmântul cel luminos al nădejdii mântuirii’, explică părintele Emil Cărămizaru.

Catehumenilor li se citea Evanghelia în limba lor

‘La cele două explicații, trebuie să adăugăm un important rol catehetic pe care îl are lecturarea acestui text scripturistic. În Biserica primară, botezul catehumenilor avea loc de regulă la sărbătoarea Învierii. Cu această ocazie, pe lângă actele baptismale rânduite, cei botezați primeau învățătura ‘cea tare’ despre adevărul învierii și al mântuirii în Hristos Iisus – Domnul cerului și al pământului. Mărturie în acest sens stau catehezele numite ‘mistagogice’ ale Sfântului Chiril al Ierusalimului. Noilor creștini li se citea Evanghelia Învierii, fiecăruia în limba sa, pentru a înțelege sensul cel adevărat, mântuitor, transmis de text. De aceea, putem presupune că această rânduială are o vechime considerabilă, născându-se mai întâi din nevoia unei mai bune transmiteri a mesajului Sfintei Evangheliei și integrându-se ulterior în rânduiala specifică Vecerniei din Duminica Învierii’.

Până la marginea lumii

‘Pentru lumea secularizată actuală, lecturarea Sfintei Evanghelii în douăsprezece limbi poate apărea ca un spectacol de erudiție. Creștinii trebuie să vadă în această rânduială darul de mare preț al mântuirii pe care Mântuitorul Iisus Hristos l-a făcut nu doar poporului ales, ci tuturor popoarelor, până la marginile lumii’.

– pr. prof. drd. Nedelea Cărămizaru, parohia ‘Sfântul Gheorghe-Nou’, București

Din istoricul slujbei

Parohul de la Biserica ‘Sfântul Gheorghe-Nou’ ne-a mai spus că rânduiala a fost preluată din Biserica Rusă, unde ‘se săvârșea atunci când slujba celei de-a doua Învieri era săvârșită de către episcop, înconjurat de soborul preoților și al diaconilor. Episcopul citea textul evanghelic în limba maternă, apoi doi preoți dădeau citire textului în limbile greacă și latină, urmând ca diaconii să continue citirea în alte limbi cunoscute. Rânduiala preciza ca fiecare verset să fie citit pe rând în cele douăsprezece limbi, trecerea de la unul la celălalt marcându-se printr-o bătaie de clopot. Acest obicei a pătruns și în Biserica Ortodoxă Română, devenind o rânduială specifică acesteia. La ora actuală, limbile în care este citită Sfânta Evanghelie sunt următoarele: română, greacă, latină, ebraică, slavonă, rusă, sârbă, bulgară, engleză, franceză, germană, italiană și spaniolă’ (Articol realizat de Costin Anghel și publicat în „Ziarul Lumina” din data de 7 aprilie 2010).

Comentarii Facebook


Știri recente