Evanghelia Duminicii a XVII-a după Rusalii

Creștinii ortodocși se vor afla mâine, 6 februarie, în Duminica a XVII-a după Rusalii. În toate lăcașurile de cult, în cadrul Sfintei Liturghii se va citi pericopa din Evanghelia după Matei, capitolul 15, versetele de la 21 la 28, în care este relatată minunea vindecării fiicei Canaaneencii, informează TRINITAS TV.

„Mântuitorul a ajuns în părțile Tirului și ale Sidonului, adică pe actualul teritoriu al Libanului. Acolo fiind această femeie, o vedem cum s-a adresat Mântuitorului prin cuvinte încărcate de dorința de a se vindeca fiica ei care era stăpânită de un diavol. Mântuitorul nu i-a răspuns pe moment, ci a lăsat-o să exprime în mod repetat această dorință, tocmai pentru ca să vadă și ceilalți determinarea deosebită venită dintr-o credință profundă și dintr-o smerenie adâncă a acestei femei”, a spus părintele dr. Florin Șerbănescu, Consilier patriarhal coordonator în cadrul Sectorului patrimoniu cultural.

Pericopa din Evanghelia după Matei reprezintă un temei al rugăciunilor pentru aproapele nostru.

„Această rugăminte: ‘Doamne ajută-mă’ rostită de femeia cananeancă este temeiul rugăciunii ‘Doamne miluiește’ pe care o rostim de atunci și până astăzi în Liturghii și rugăciunile noastre ca un lait motiv. ‘Doamne miluiește’ este o rugăciune care cuprinde într-o maximă concentrare în două cuvinte toată profunzimea mesajului Mântuitorului Iisus Hristos pentru noi”, a mai adăugat părintele dr. Florin Șerbănescu.

Duminica viitoare, în calendarul bisericesc începe perioada Triodului. Numită și perioada prepascală, este o perioadă specială de pregătire, de pocăință pentru întâmpinarea sărbătorii Învierii Domnului.

Comentarii Facebook


Știri recente

Episcopia Canadei: Conferințele Postului Mare, online

Episcopia Ortodoxă Română a Canadei vă invită la seria de întâlniri duhovnicești „Conferințele Postului Mare 2021 – «Prin ușile pocăinței spre bucuria Învierii»”. Întâlnirile vor fi transmise online (via Zoom/Facebook) în primele cinci duminici ale…