Evanghelia Duminicii a V-a după Rusalii

Biserica Ortodoxă se va afla mâine în Duminica a V-a după Rusalii. Pericopa din Evanghelia după Matei ne pune înainte minunea vindecării celor doi demonizați din ținutul Gadarei.

„Mântuitorul Iisus Hristos străbătea pământul Țării Sfinte propovăduind Evanghelia Împărăției și tămăduind toată boala și toată neputința în popor, ne spune Sfântul Evanghelist Matei. Așa a ajuns și în Gadara. Din Capernaum unde făcuse minuni a ajuns cu corabia în Gadara și când a fost pe țărmul celălalt L-au întâmpinat doi demonizați violenți încât nici nu cutezau oamenii să meargă pe acea cale. Când L-au văzut pe Mântuitorul demonii din acei oameni au strigat: ‘Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuiești?’ Și în apropiere era o turmă mare de porci, iar demonii i-au cerut să îi lase să intre în porci dacă îi scoate din oameni. Domnul Hristos le-a permis demonilor să intre în porci și intrând în porci toată turma s-a prăvălit în mare. Paznicii porcilor, după ce au văzut lucrul acesta, s-au dus în cetate, le-au spus locuitorilor ce s-a întâmplat și locuitorii în loc să se bucure că doi concetățeni de-ai lor s-au tămăduit, știm că un suflet de om e mai de valoare decât toată lumea materială, locuitorii au ieșit, L-au întâmpinat și L-au rugat să plece de la ei”, a explicat pentru TRINITAS TV ÎPS Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului

Creștinii ortodocși români îi vor pomeni, duminica aceasta, pe Sfinții Mucenici Epictet și Astion.

Comentarii Facebook


Știri recente