Evanghelia Duminicii a IV-a după Rusalii

Mâine, 9 iulie 2011, Biserica Ortodoxă se va afla în Duminica a IV-a după Rusalii. La Sfânta Liturghie se va citi pericopa din Evanghelia după Matei capitolul 8, versetele de la 5 la 13, în care se relatează minunea vindecării slugii sutașului.

„Mesajul central al acestei Sfinte Evanghelii este tăria credinței pe care o descoperă Mântuitorul Iisus Hristos la un roman care era sutaș și se ruga pentru sluga sa bolnavă. Atâta credință avea sutașul încât nu a îndrăznit să îl cheme acasă pe Mântuitorul, ci l-a rugat să tămăduiască sluga sa prin puterea cuvântului. Lucrul acesta l-a făcut Mântuitorul, însă a lăudat credința sutașului pe care nu o aflase la nimeni în Israel”, a spus Părinntele Ștefan Buchiu, Decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din București.

Credința fiecăruia dintre noi, ne mai învață Evanghelia, trebuie dublată de rugăciunea pentru aproapele.

„Este o lecție pentru noi toți. Pe de o parte trebuie să avem credință puternică în Dumnezeu atunci când îi cerem ceva, iar pe de altă parte să ne rugăm la Dumnezeu pentru cei ce sunt în suferință”, a mai adăugat părintele prof. dr. Ștefan Buchiu, după cum ne informează TRINITAS TV.

Biserica Ortodoxă îi pomenește duminica aceasta pe Sfinții 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei.

Comentarii Facebook


Știri recente