Evaluare a cursurilor Propovăduire la timpul prezent în Episcopia Sloboziei și Călărașilor

În săptămâna 3-6 septembrie 2012, întreg personalul clerical din Episcopia Sloboziei și Călărașilor va susține un examen de evaluare, menit să evidențieze cunoștințele suplimentare asimilate de preacucernicii preoți, în urma susținerii cursurilor din luna iulie a.c., intitulate sugestiv Propovăduire la timpul prezent.

După cum ne informează sf-esc.ro, astăzi, 3 septembrie 2012, Protopopiatul Lehliu a fost primul care a deschis această serie a verificării modului în care preoții au răspuns apelului Centrului Eparhial, prin care se urmărește continua formare a celor care au menirea de a fi păstori de suflete, gata să răspundă oricăror provocări intelectuale actuale.

Pe parcursul întregii săptămâni, preacucernicii preoți profesori de la Seminarul Teologic Sfântul Ioan Gură de Aur din Slobozia se vor deplasa la fiecare protopopiat din cuprinsul Eparhiei, alături de un observator din partea Centrului Eparhial, delegat de către Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în persoana preacucernicului părinte consilier cultural, Manuel Rusu.

Comentarii Facebook


Știri recente